Contul de Facebook al Kanal D a fost suspendat începând de miercuri. Decizia a fost luată de rețeaua de socializare. „Sorry, this content isn`t available right now”, este mesajul care apare la accesarea paginii. Potrivit datelor disponibile pe Facebrands, pagina nu mai este activă de miercuri după-amiază. Pagina avea peste 1,5 milioane de fani.
Pagina Kanal D este pe locul al treilea la secțiunea TV, fiind depășită doar de Pro TV și de pagina Românii au talent. Potrivit informațiilor paginademedia.ro, contul ar fi fost suspendat în urma unor sesizări primite de la useri.