Fetița care se juca de-a Dumnezeu

Ziua de astăzi a fost, cu siguranță, o zi lungă pentru noi toți. Zarvă mare în legătură cu alegerea președintelui. Adevărul e că și eu sunt curioasă să aflu rezultatele finale mâine dimineață. Revenind la oile noastre, week-end-ul este și el spre final, iar eu m-am gândit să încep săptămâna cerându-vă o sugestie.

Despre Dan Lungu v-am mai povestit atunci când v-am prezentat cartea Sînt o babă comunistă și ecranizarea cu același nume. Vă ziceam atunci cât de mult îmi plac genul acesta de cărți ce îmbină elemente istorice cu povești de viață ale diferitor personaje.

Răsfoiam oferta celor de la Libris când am dat peste următorul titlu: Fetița care se juca de-a Dumnezeu. M-a intrigat atât titlul, cât și faptul că este scrisă de Dan Lungu. Am citit descrierea și m-am convins.

Un roman surprinzator, emotionant si plin de umor care exploreaza, prin ochii inocenti ai Raditei si cei ai mamei sale, un fenomen ce a marcat profund Romania postcomunista: emigratia temporara. Pentru a-si scoate familia din impas financiar, Letitia hotaraste sa plece la munca in strainatate pentru citeva luni. Prin intermediul unei cunostinte ajunge la Roma, in Italia, unde face menaj si ingrijeste de batrina familiei Bosse, Nona. Intimplator, intilneste o fosta colega de liceu, Laura, o veterana a locurilor de munca precare, fire puternica, spontana si onesta, care ii deapana povestea ei de emigranta. Acasa, au ramas cele doua fetite: Radita – sensibila, introvertita – in grija bunicilor si Malina in cea a sotului Letitiei, Vali. Aflata la inceput de scoala si puternic atasata de mama sa, Radita sufera in urma despartirii asa cum numai copiii pot sa o faca, cu tot corpul si toata imaginatia. Cele citeva luni preconizate se tot lungesc, planurile de viitor sufera mereu schimbari, iar efectele secundare ale plecarii se dovedesc imprevizibile. Ne aflam in fata unui roman tulburator, in care sint imbinate subtil o varietate de teme: copilaria, inocenta, instrainarea, confruntarea mentalitatilor, relatiile de cuplu sau reconfigurarea identitatii. Totul intr-o constructie plina de tensiune si cu un limbaj proaspat, efervescent.

A citit-o careva? Ce părere aveți?