Tehnologia avansează pe repede înainte și ne permite să simplificăm procese care, în mod normal, ar dura săptămâni, dacă nu chiar luni. Acum plătim facturi și facem cumpărături fără să fie nevoie să ne deplasăm și să ne pierdem vremea la cozi interminabile. De la haine, deviceuri, mâncare și până la felurite produse digitale, internetul pare să ne ofere tot ceea ce avem nevoie, cu un efort minim din partea noastră, tradus prin doar câteva clickuri. Iar de astăzi, direct din browser, putem achiziționa chiar și amenajări de grădină în doar câteva minute, pe Plantingpuzzle.com – primul magazin online de proiecte modulare de grădini, din lume.
Foarte probabil, dacă ai mai încercat să amenajezi vreo grădină, ai văzut că necesită documentare și efort susținut, iar de cele mai multe ori, timpul investit nu este întotdeauna încununat de succes, în contextul în care peste un an sau doi grădina nu ți-a arătat așa cum ți-ai dorit. Lucrurile se simplifică însă, atunci când apelezi la un specialist.
Bianca Dobrescu, web designer cu background in jurnalism economic, și Alexandru Pripiș, de profesie arhitect peisagist, au pariat pe o platformă digitală dedicată proiectelor modulare de grădini, lansând Planting Puzzle, în urma investiții de aproximativ 20.000 de euro, din surse proprii.
„În urmă cu 12 ani, un profesor ne-a spus încă din primele ore de pe băncile facultății că a-ți face o grădină nu este pentru toate buzunarele. Acest lucru nu s-a schimbat cu timpul, ci, din contră: amenajarea cu gust a spațiului din jurul casei a devenit un serviciu din ce în ce mai exclusivist. Noi ne-am hotărât să venim în întâmpinarea acestei probleme prin implementarea proiectului Planting Puzzle, încrezători că va deveni în cel mai scurt timp un reper în peisagistica rezidențială și nu numai”, explică cofondatorul Planting Puzzle, Alexandru Pripiș.
„Românii sunt în general amatori ai bricolajului, iar ideea de a face cu mâna ta că ieși mai ieftin, este adesea întâlnită. Prin urmare, Planting Puzzle corespunde întocmai acestui obicei, iar clienții își pot construi, de acum, singuri amenajarea de grădină achiziționând proiectele noastre, având în continuare opțiunea de a apela, totuși la serviciile unei firme specializate. Practic, noi oferim un serviciu online de proiectare pentru grădini, bazat pe un sistem modular de plante, simplu de folosit și susținut de o documentație folositoare astfel încât nu vei avea cum să dai greș”, continuă Bianca Dobrescu, cofondator al proiectului.
În momentul de față aceia care vor să își amenajeze grădina o pot face pe cont propriu, de obicei conduși de dorința de a nu investi prea mult, ori apelează la serviciile unui arhitect peisagist pentru un proiect personalizat, dar care se traduce în prețuri mai mari și timp îndelungat de dezvoltare. „Cei din prima categorie ajung de cele mai multe ori sa consume mai mult timp și bani decât cei care plătesc un specialist. Sunt nenumărate cazurile în care cineva încearcă pe cont propriu să-și amenajeze grădina, ca după un an-doi de experimentat, de plante care le mor sau nu se dezvoltă bine din cauza asocierilor nepotrivite între specii sau din cauza alegerii unor specii greșite pentru condițiile fizico-climatice specifice zonei lor, să fie nemulțumiți de aspect. În cele din urmă mulți dintre aceștia apelează într-un final la ajutorul unui specialist”, adaugă Alexandru Pripiș.
Prin urmare, Planting Puzzle este o soluție intermediară. „Noi suntem aici să umplem golul dintre opțiuni. Cei care își doresc o grădină frumoasă și-o pot construi achiziționând modulele noastre, la prețuri accesibile oricui, într-un timp foarte scurt și fără să aibă nevoie de vreo documentare aprofundată. Noi dăm toată documentația necesară pentru a amenaja grădina, chiar și pe cont propriu”, completează Bianca Dobrescu.
Proiectele de grădini sunt în general scumpe fiindcă dezvoltarea lor durează mult. Folosirea mai multor software-uri în paralel, migala de a așeza fiecare plantă în parte la locul ei și cunoștințele necesare pentru crearea unei compoziții echilibrate sunt doar câteva dintre aspectele pe care le rezolvă, în câteva minute, Planting Puzzle. Mai precis, în scenariul unei grădini medii cu suprafață de 400 de mp poți amenaja cu șase proiecte modulare pe care să le multiplici (în diferite poziții) la un preț mediu total de 470 de euro, în timp ce pentru un proiect unicat pe piața de acum, un specialist poate taxa cu circa 800-900 de euro, pe aceeași suprafață și cu aceeași documentație oferită. Iar timpul face diferența majoră, în contextul în care pe Planting Puzzle ai proiectul la o distanță de câteva clickuri, în timp ce un proiect unicat se dezvoltă în aproximativ patru săptămâni.
De astăzi, poți fi propriul tău arhitect peisaj. Cu ajutorul platformei Planting Puzzle, drumul de la dorință la un proiect complet durează doar câteva minute. Momentan, în magazin 40% dintre module au prețurile sub 50 de euro, 25% au prețuri cuprinse între 50 și 100 de euro, în timp ce 34% depășesc 100 de euro.
Planting Puzzle este un serviciu perfect atât pentru clienții privați, dar și pentru firmele de construcții, arhitectură sau design. „Atunci când am început lucrul la platformă, am avut în minte și firmele de proiectare conexe sau de construcții. Dacă ești arhitect și clientul pentru care faci proiectul de casă își dorește și amenajarea grădinii, nu mai ai nevoie de personal specializat. Trebuie doar să intri pe site, iar în câteva minute poți avea mai multe variante de grădină pentru a le prezenta clientului tău, iar costurile se reduc considerabil”, punctează Bianca Dobrescu.
Atunci când achiziționezi un proiect prin plantingpuzzle.com, nu primești doar un plan. Primești și planul de plantare care este necesar la execuție, simulare fotorealista cu grupul de plante, și fișe de prezentare cu fiecare specie la vârsta plantării și la maturitate, alături de alte cerințe specifice fiecăreia. Astfel spus, documentația este completă și ușor de înțeles.
Amenajările de grădini pot fi comandate din magazinul digital plantingpuzzle.com de pe telefon, tabletă, PC sau laptop, în câteva minute. Contravaloarea acestora se poate achita din browser, prin card de credit/PayPal sau prin transfer bancar direct.
Cum funcționează?
Utilizatorul accesează pagina de magazin, de pe plantingpuzzle.com, iar din bara de filtre poate regla cat mai specific ce proiecte să îi fie afișate. Fără ajutorul altcuiva, oricine poate găsi proiectele cele mai potrivite pentru orice spațiu de amenajat: dacă ai o grădină umbrită sau în plin soare, dacă vrei să amenajezi un colț de curte, să plantezi de-a lungul gardului ori vrei ceva central, dacă vrei plante verzi tot timpul anului, cu frunze căzătoare sau cauți o amenajare cu ierburi decorative, poți alege în funcție de lungimea amenajării dorite dar și în funcție de culorile preferate care să predomine în grădină. Practic, alegi, descarci, construiești.
Fiindcă se adresează întregii Europe, în bara de filtre se regăsește și opțiunea selectării zonei climatice din care face parte utilizatorul, pentru că plantele care trăiesc bine în Portugalia spre exemplu, nu trăiesc în condițiile climatice din Polonia sau Ungaria. Momentan toate proiectele din magazin sunt potrivite climei din țara noastră, însă pe viitor cei doi antreprenori și-au propus să diversifice.
…
Bianca Dobrescu este Web Designer. A absolvit Facultatea de Filosofie, Universitatea din București și are un background de jurnalist economic. De-a lungul timpului, ea a lucrat pentru instituții media din România precum Bursa, Business Cover, Forbes, Leaders Reunited sau Capital, iar în 2017 a pus bazele propriului business.
Alexandru Pripiș este membru al Asociației Peisagiștilor din România, AsoP – Filiala Teritorială București-Ilfov și absolvent al Secției de Peisagistică din cadrul Facultății de Horticultură – USAMVB. Urmărește cu pasiune abordarea tehnicilor inovative în amenajările peisagere, încurajând realizarea lucrărilor moderne ce pot beneficia de implementarea unor concepte precum “design verde”, sustenabilitate și durabilitate. De asemenea, el activează ca freelancer în domeniu din 2009, fiind inițiatorul biroului de arhitectură peisageră Gedeus.