Merita Citit

Merita sa citesti cele mai bune articole.

  • Life
  • Magazin
  • Tech
  • Medical
  • Casa&Gradina
© 2023 Meritacitit.ro
Font ResizerAa

Merita Citit

Merita sa citesti cele mai bune articole.

Font ResizerAa
Search
  • Life
  • Magazin
  • Tech
  • Medical
  • Casa&Gradina
Have an existing account? Sign In
Follow US
© 2022 Foxiz News Network. Ruby Design Company. All Rights Reserved.
Merita Citit > Blog > Merita Citit > Pachețelul pentru școală – 5 rețete ușoare pentru fiecare zi a săptămânii
Merita Citit

Pachețelul pentru școală – 5 rețete ușoare pentru fiecare zi a săptămânii

Ultimul Update 2018/05/22 at 2:04 PM
Publyo.ro Published 22 mai 2018
Distribuie
6 Min Read
Distribuie

Pregătirea pachețelului pentru școală reprezintă întotdeauna o provocare pentru mămici. Dimineața mămicile nu sunt întotdeauna foarte inspirate. Din acest motiv, planificarea pachețelului pentru școală poate ajuta mămicile să fie mai inspirate dimineața la 6 când îi pregătesc pe cei pentru școală.

Iată 5 rețete ușoare pentru fiecare zi a săptămânii

Luni

Pachețelul poate cuprinde:

–  biscuiți vegani cu ovăz, banane și ciocolată

– 1 fruct (măr, pară, mandarină etc.)

Biscuiți vegani cu ovăz, banane și ciocolată

Ingrediente

1/2 lingurițăscorțișoară

2 banane coapte

1 pahar de fulgi de ovăz

40 de g fulgi de ciocolată neagră

Preparare

Se preîncălzește cuptorul la 180 ºC. Într-un bol se amestecă bananele, ovăzul, fulgii de ciocolată și scorțișoara. Se tapează o tavă cu hârtie de copt, iar apoi din amestec se fac biluțe. Se pun biluțele în tavă și se zdrobesc puțin. Apoi se coc timp de 15-20 de minute, la 180 ºC.

Vor ieși niște biscuiți sănătoși și gustoși, perfecți pentru a face parte din pachețelul pentru școală din prima zi a săptămânii.

Marți

Pachețelul din cea de-a doua zi a săptămânii poate fi alcătuit din:

– 1 sandwich cu Unt de arahide crunchy bio și marmeladă sau un sandwich cu cremă de ciocolată de casă

– 1 fruct (banană, măr, pere etc.)

–  migdale 

Rețetă de cremă de ciocolată de casă

Ingrediente

50 g de alune prăjite

15 g de pudră de cacao pură fără zahăr (puteți înlocui cacao cu făina de carob)

25 g de ulei de nucă de cocos (puteți utiliza un alt ulei vegetal, dar aceasta conferă o textură mai solidă atunci când este refrigerată)

Esență de vanilie (opțional)

50 ml de băutură vegetală  de ovăz

50 de grame de sirop de agave, zahăr din trestie de zahăr sau alt îndulcitor. Cantitatea de îndulcitor poate varia în funcție de cât de dulce vreți să fie crema.

Preparare

Pasul 1: Zdrobiți alunele cât mai mult posibil pentru ca rezultatul să fie o cremă fină.

Pasul 2: Adăugați uleiul de nucă de cocos și amestecați.

Pasul 3: Adăugați băutura vegetală și amestecați.

Pasul 4: Adăugați cacao, vanilie și îndulcitorul ales. Amestecați.

Pasul 5. Puneți-o într-un vas și băgați-o frigider câteva ore.

Odată terminată poate fi folosită pentru a face sandwich-uri delicioase copiilor.

Miercuri

Pachețelul pentru miercuri poate cuprinde:

– brioșe vegane

– 1 fruct

-nuci sau migdale

 

Brioșe vegane

Ingrediente

3 banane coapte

1 1/2 ceașcă de fulgi de ovăz

2 linguri de ulei

2 lingurițe de praf de copt

2 lingurițe de oțet de cidru de mere

2 linguri de lapte de soia sau migdale

Preparare

Puneți în blender 2 banane și jumătate din cea de-a treia, blenduiți-le bine. Adăugați uleiul și apoi, puțin câte puțin, adăugați făina de ovăz.

În amestec se adaugă laptele de soia sau de migdale.

Amestecați praful de copt cu oțet și adăugați-l în amestec.

 Coaceți brioșele în cuptorul preîncălzit la 180 ° C, timp de 20 de minute sau până când vedeți că au o consistență fermă. Le puteți decora pe fiecare cu o felie de banane.

Joi

În penultima zi de școală din săptămână, pachețelul copiilor ar putea fi alcătuit din:

– fursecuri vegane cu unt de arahide

– 1 fruct (măr, păr, banana, portocală etc.)

Fursecuri vegane cu unt de arahide

Aceste  fursecuri simple sunt delicioase.

Ingrediente pentru 18 fursecuri

75g margarină vegetală moale

50g unt de arahide

50g zahăr pudră

50g zahăr demerara (un tip de zahăr nerafinat)

100g făină

1 vârf de sare

Preparare

Se amestecă margarina cu untul de arahide, se adaugă cele două tipuri de zahăr și apoi făină pentru a face un aluat.

Din aluat se fac 18 bile care se așază într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Bilele se aplatizează cu o furculiță.

Coaceți fursecurile  timp de aproximativ 15 minute la 200 ° C  până când se rumenesc. Lăsați-le să se răcească puțin înainte de a le transfera pe un platou.

Vineri

În ultima zi de școală din săptămână inspirația poate să dispară. De aceea vrem să vă dăm o altă sugestie interesantă. Iată ce poate cuprinde pachețelul de școală de vineri:

– madlene vegane

– 1 fruct

– nuci sau migdale

Madlene vegane

Ingrediente pentru 15 madlene

250 g făină integrală de grâu

125 g zahăr brun

250 g margarină vegetală

1 plic și jumătate praf de copt

4 linguri de făină de năut dizolvată în apă

2 linguri de scorțișoară

2 linguri pudră de migdale

1 lingură de vanilie dulce

suc  și coaja de la o lămâie

1 vârf de sare

Preparare

Se amestecă făina integrală cu zahăr, scorțișoară, vanilie, sare și praful de copt. În jumătate de pahar cu apă se dizolvă făina de năut.

Se încălzește puțin margarina și se adaugă în amestecul rezultat, împreună cu făina dizolvată, coaja rasă și cu sucul de lămâie. Se amestecă totul bine.

Se umplu formele de madlene cu amestecul obținut. Preîncălziți cuptorul și puneți madlenele. Coaceți-le la 200  ° C  timp de aproximativ 20 de minute.

Inspirația vine odată cu rețetele potrivite. Spor la pregătit pachețele pentru școală!

Citeste si...

Hernia de disc: când este necesară intervenția neurochirurgicală?

BaByliss a lansat noua Placă de păr 2 în 1 Straight & Curl empowered by Ștefania: bucle rezistente sau păr drept și strălucitor fără frizz!

Ce scrii pe felicitare: mesaje de multumire pentru nasii de cununie

Cele mai bune 5 metode de a găti în aer liber

De ce ai nevoie de un site web? Motive convingatoare

Publyo.ro 22 mai 2018 22 mai 2018
Distribuie Articol
Facebook Twitter Email Print
By Publyo.ro
Cand pasiunea devine meserie, poti spune ca esti implinit din punct de vedere profesional. Pasiunea mea pentru lumea virtuala se traduce in creare si dezvoltare de site-uri si portaluri, atat externe, cat si pentru portofoliul intern.
Articol Precedent Avantajele site-urilor de dating online
Urmatorul Articol Produsul sau serviciul din portofoliu devine conţinut şi poziţionare superioară pe piaţă. OBLYO DIGITAL AGENCY lucrează pentru Dumneavoastră.
© 2023 Meritacitit.ro
Welcome Back!

Sign in to your account

Lost your password?