Magazin

5 aspecte cu privire la certificatul energetic pe care orice proprietar trebuie să cunoasca

Certificatul energetic este un document foarte important pe care orice proprietar trebuie să îl obţină atunci când vrea să vândă sau să dea spre închiriere o locuinţă.

Totuşi, majoritatea oamenilor nu cunosc mai nimic despre însemnătatea acestui act, considerându-l încă unul din numeroasele acte pe care, din cauza birocraţiei, trebuie să le obţină atunci când vor să facă o tranzacţie imobiliară.

În realitate, un astfel de document este mai mult decât un act tehnic, dovedindu-se extrem de util în numeroase situaţii.

În rândurile următoare sunt rezumate cinci din cele mai importante aspecte cu referire la certificatele energetice.

1. Actul se obţine doar de la auditorii energetici atestaţi

Cei care au nevoie de acest certificat trebuie să se adreseze unui auditor energetic atestat.

Există două tipuri de auditor energetici atestaţi: de gradul I şi de gradul II.

Cei de gradul I au mai multe competente, putând să emită acte pentru mai multe categorii de clădiri, însă pentru o casă obişnuită, o garsonieră sau un apartament, solicitanţii se pot adresa şi unui auditor energetic atestat de gradul II.

2. Imobilul evaluat va fi încadrat într-una din clasele energetice

Practic, astfel de certificate atestă performanța energetică a clădirilor, mai precis capacitatea de a oferi un confort interior sporit cu costuri energetice cât mai mici.

În urma calcului său, auditorul va încadra clădirea sau unitatea de clădire evaluată într-o clasă energetică, după consum.

Clasele energetice sunt notate cu litere de la A la G, în funcţie de performanţă.

Clasa A este atribuită imobilelor cu eficienţă energetică crescută, cu un consum de până la 125 kWh/m2/an, iar, la polul opus, clasă G este specifică locuinţelor neperformante din punct de vedere energetic, cu consum anual mai mare de 820 kWh/m2/an.

3. Pentru eliberarea documentului este necesară o vizită la faţa locului

Specialistul atestat face un calcul după o metodologie specifică, bazându-se pe actele construcţiei, prezentate de solicitant, dar şi pe datele culese de la faţa locului, în acest scop fiind fixată o vizită la imobil.

Exemplu de date şi măsurători:

  1. starea faţadei;

  2. orientarea cardinală a locuinţei;

  3. grosimea pereţilor şi materialele din care sunt construiţi;

  4. prezența subsolului, podului, starea balcoanelor;

  5. tipul tâmplăriei;

  6. informaţii despre centrală şi tipul caloriferelor;

  7. numărul punctelor de apă;

  8. prezența apometrelor şi a repartitoarelor etc.

4. Certificatul energetic are o valabilitate de 10 ani

Documentul are o valabilitate de 10 ani de la data eliberării, în situaţia în care asupra imobilului nu se intervine cu lucrări masive de renovare.

În caz contrar, proprietarul se recomandă să se solicite unui auditor atestat (același ca prima dat ă sau altul, cum doriți) o nouă evaluare, obţinând, probabil, încadrarea într-o clasă energetică superioară.

5. Documentul are utilitate extinsă

Potrivit legii, certificatele energetice sunt obligatorii pentru cei care vor să vândă sau să închirieze o locuinţă sau la recepţia finală a unei clădiri noi.

Totuşi, există proprietari care solicită documentul şi atunci când vor să facă o renovare amplă a imobilului şi intenţionează să-i crească performanța energetică.

Cu ajutorul unui auditor energetic, vor afla mult mai exact ce au de îmbunătăţit la construcție pentru a obține performanța energetică dorită a clădirii.

Citeste si...  Ce faci cand moartea da buzna in viata ta
Previous ArticleNext Article
Cand pasiunea devine meserie, poti spune ca esti implinit din punct de vedere profesional. Pasiunea mea pentru lumea virtuala se traduce in creare si dezvoltare de site-uri si portaluri, atat externe, cat si pentru portofoliul intern.

Lasă un răspuns

x
Da-mi un "Like":