Dacă urmează să participi la o nuntă sau la un eveniment asemănător, sigur vrei ca tu și partenerul tău să lăsați o impresie plăcută. Totuși, e posibil să nu reușiți acest lucru doar prin alegerea ținutelor potrivite. Partenerul tău trebuie să poarte și accesorii, deoarece ele îl vor ajuta să aibă și mai mult stil. Iată de care dintre acestea are nevoie!
1. Cravata
Dacă evenimentul nu necesită o ținută black-tie, o cravată precum cele de la bman.ro va fi o opțiune mai bună decât papionul. Însă atenție la mărime! Mulți bărbați poartă cravate care sunt prea scurte și această greșeală vestimentară face din orice ținută una cu aspect neplăcut.
Alege măsura potrivită! Vârful cravatei trebuie să atingă mijlocul cataramei curelei pantalonilor. Iar dacă partenerul tău e slăbuț, spune-i să folosească o cravată slim, deoarece îl va avantaja mai mult decât una normală. Legat de culori, pentru cravata uni se potrivește bleumarin sau o nuanță închisă de roșu. Modelele cu imprimeu ies mai mult în evidență, dar sunt greu de asortat. Totuși, se poate opta pentru imprimeuri de dimensiuni mici, deoarece acestea au aspectul formal.
2. Batista de buzunar
Aceasta trebuie să fie diferită de cravată! Deși multe magazine vând ambele accesorii sub formă de set, purtarea lor împreună reprezintă o greșeală vestimentară. Asigură-te că ții cont de această regulă! Dacă nu știi ce batistă de buzunar să alegi, folosește una albă și nu vei da greș.
În cazul în care partenerul tău vrea o batista de buzunar colorată, nuanțele se vor decide în funcție de tenul feței. Pentru tenul închis sunt necesare culori calde precum galben, roșu sau portocaliu. Iar pentru tenul deschis cel mai bine se potrivește verde, albastru și mov. Batista de buzunar poate fi de asemenea împăturită! Îndoaie toate colțurile sau așaz-o în buzunar, pe verticală!
3. Ceasul
Deși trăim într-o perioadă în care ora este verificată întotdeauna pe telefon, un ceas încă are un rol estetic important și poate aduce un plus de valoare oricărei ținute. Totuși, nu orice ceas se potrivește la evenimente. Modelele sport și cele care au cureaua metalică sunt create pentru situațiile casual.
De aceea, va fi nevoie de un ceas cu cureaua din piele! Cele mai sigure opțiuni sunt ceasurile simple, cu aspect minimalist. Pentru a alege modelul potrivit, ține cont de dimensiunile de la încheietură ale partenerului tău. Dacă are mâna subțire, diametrul ceasului trebuie să aibă între 38 și 42 de mm. Iar dacă mâna sa este groasă, un ceas cu dimensiunile între 44 și 46 de mm va fi o varianta mai bună. În final, culoarea curelei ceasului se alege în funcție de pantofii Bman și se va asorta și cu cureaua de la pantaloni, dacă aceasta este prezentă.
4.Butonii
Aceste bijuterii pentru bărbați au rolul de a închide manșetele cămășii și de a aduce un plus de personalitate în orice ținută. Se pot pune la multe tipuri de cămașă, de la cele de gală sau cu manșetă dublă franțuzească, până la unele modele smart casual.
Iată ce fel de butoni poate alege partenerul tău pentru eveniment:
-
Butonii cu nod: Sunt făcuți din materiale textile precum mătasea! Adesea aceștia conțin culori diferite, deși există și modele unicolore.
-
Butonii cu bilă: Sunt ficși, nu au cheiță și se pun ușor pe cămașă! Totuși, pot cădea la fel de ușor, motiv pentru care de obicei nu sunt confecționați din materiale de calitate.
-
Butonii cu lănțișor: Sunt produși din metal și uneori decorați cu pietre prețioase. Deoarece sunt identici pe ambele părți, asigură o simetrie impecabilă a mânecii.
-
Butonii din metal și material textil: Dacă alegi un astfel de model, e bine să știi faptul că materialul textil al butonilor poate fi asortat cu batista de buzunar și cravata.
Butonii se aleg în funcție de costum, modelele aurii și argintii fiind cele mai versatile!
Un ultim sfat
Deși te-ar putea tenta ideea de a-ți pune partenerul să poarte multe accesorii, această abordare s-ar putea să nu fie bună. Pe lângă faptul că va fi încărcată ținuta, inelele, lanțurile și brățările nu sunt necesare la evenimente. Purtând o cravată, o batistă de buzunar, un ceas și butoni, partenerul tău va avea suficient stil pentru a lăsa o impresie plăcută.