Odată ce ai făcut școala de șoferi și ai luat examenul de permis auto nu înseamnă decât că ai inițiat primii pași din viața ta de șofer. Mulți dintre cei care au obținut permisul consideră însă că sunt deja specialiști și acest lucru este unul din factorii care declanșează evenimente neplăcute pe șosele.
În realitate, lucrurile sunt mult mai complexe decât ceea ce înveți în câteva ore de condus pe care le faci în cadrul școlii de șoferi. Doar în timp poți căpăta experiența necesară de a putea anticipa tot ce se întâmplă în trafic și de a putea reacționa corect astfel încât să eviți un accident rutier.
Iar evitarea accidentelor este esențială, întrucât situația poate escalada rapid de la o tamponare ușoară la pierderi de vieți omenești. Nu este de joacă atunci când vrei să conduci o mașină, întrucât nu numai că trebuie să fii atent la siguranța ta, dar ai și o responsabilitate la fel de mare pentru siguranța celorlalți participanți la trafic.
În cazul în care te vei găsi într-o astfel de situație, nu numai că vei fi stresat dar vei pierde și destul timp pentru a repara mașina. Procesul de avizare a daunei până la reparația în service a autoturismul este unul de durată, mai ales dacă nu știi de la început ce trebuie să faci sau ce documente vor fi necesare pentru a rezolva situația. Vestea bună este că poți apela la firme care cu asta se ocupă: asistență constatare daune auto. Specialiștii de aici sunt la curent cu tot ce este necesar pentru a deschide dosarul de daună cât mai rapid și pentru a obține pentru tine despăgubirea eficient.
Pentru a evita accidentele și pentru a evita să treci ulterior prin toate etapele necesare pentru a rezolva situația neplăcută, cel mai bine însă este să înveți să conduci preventiv.
- Verifică la intervale regulate de timp starea tehnică a mașinii. Asigură-te că funcționează sistemul de iluminare pentru ca ceilalți participanți la trafic să vadă toate manevrele de semnalizare pe care le faci și verifică și starea cauciucurilor.
- Poartă întotdeauna centura de siguranță, indiferent că vei conduce doar în oraș sau înafara acestuia, parcurgând un drum mai lung. Și trebuie să faci asta nu doar de frica unei eventuale amenzi, ci fii sigur că aceasta îți poate salva viața în cazul unui accident.
- Respectă întotdeauna indicatoarele rutiere și culorile semafoarelor, dar și restricțiile de viteză.
- Acordă prioritate atât șoferilor, cât și pietonilor. Multe dintre accidente se întâmplă din cauza neacordării de prioritate.
- Fii atent la tot ce se întâmplă în trafic pentru a putea anticipa tot ce ar putea face greșit ceilalți șoferi. Fie că aceștia frânează brusc atunci când semaforul se schimbă în roșu, fie că nu îți acordă prioritate într-o intersecție, dacă păstrezi distanța și ești atent, poți evita aceste situații care duc cu siguranță la un accident rutier, chiar și ușor.
- Semnalizează întotdeauna intenția de a schimba banda de circulație sau direcția de mers.
- Nu folosi telefonul mobil sau alte dispozitive care îți pot distrage atenția. Poate ți se pare că nu e mare lucru, dar scrierea unui mesaj pe Whatsapp îți va înceti cu mult viteza de reacție în cazul unei situații din trafic.
- Asigură-te în oglinzi la maximum 10 secunde. La 360 de grade, adică în toate oglinzile. Aşa vei şti ce ai înainte, lateral şi în spate şi vei putea acţiona în consecinţă în caz de urgenţă.
- Ţine un interval de 2 secunde distanţă între tine şi cel din faţă pe şosea, pentru că din momentul în care acesta va frâna şi până în momentul în care vei reacționa tu și să apeși la rândul tău frâna, vor trece cel puţin 1,5 secunde.
- Foloseşte frâna de motor pentru a încetini înainte de viraje, pentru a controla traiectoria maşinii şi a ieşi din derapaj, precum şi pentru a încetini în pantă.
Așadar, să fii un șofer bun înseamnă în primul rând să fii responsabil, să respecți regulile și legislața în vigoare și să înțelegi că pentru a conduce cu adevărat în siguranță îți trebuie mai mult decât un permis. Ai nevoie de experiență, de foarte multă atenție și de prezență de spirit pentru a putea anticipa și reacționa la orice eveniment rutier care s-ar putea încheia foarte neplăcut.