Copilăria, cea mai frumoasă perioadă de care ne amintim mereu cu nostalgie. Poveştile fac parte din viaţa noastră, însă atunci când suntem mici, ele au un alt farmec, distrează şi educă deopotrivă. Într-o eră a tehnologiei, dispozitivele moderne par să câştige tot mai mult teren în faţa cărţilor. Oricât de folositoare şi interesante ar fi acestea, nu pot totuşi înlocui bucuria simplă, dar frumoasă a unei lecturi.
Recomandarea de astăzi se adresează celor mai tineri dintre cititori, dar şi celor mari care cu siguranţă se vor bucura să redescopere întâmplări incredibile. Cartea „Poveştile de aur ale copilăriei” deosebit ilustrată de Tony Wolf, cuprinde cele mai cunoscute poveşti ale copilăriei scrise de fraţii Grimm, Hans Christian Andersen, Carlo Collodi, dar şi fabule cum sunt cele ale lui Esop sau La Fontaine. Listei impresionante de povestiri clasice i se adaugă şi basme internaţionale sau din folclor care îi va purta pe cititori într-o lume de vis cu prinţese, cavaleri curajoşi, animale, zâne bune sau zmei, regate îndepărtate şi aventuri pe cinste.
Din cuprins nu lipsesc clasicele nemuritoare ca „Pinocchio”, „Mica sirenă”, „Răţuşca cea urâtă”, „Crăiasa zăpezii” sau „Albă ca zăpada şi cei şapte pitici”, alături de alte titluri de pe meleguri îndepărtate precum „Ali Baba şi cei 40 de hoţi”, „Regele lacului”, „Pasărea de aur” şi lista continuă cu istorisiri care abia aşteptă să fie descoperite. „Poveştile de aur ale copilăriei” a apărut la editura Litera Mică şi vine într-un format generos de 480 de pagini, este o ediţie cartonată cu o grafică deosebită şi un tipar de calitate. Cartea este recomandată copiilor începând cu vârsta de 5 ani, conţine versiuni scurte, dar şi mai detaliate ale diferitelor povestiri. De nelipsit din biblioteca celui mic, având marele avantaj de a reuni la un loc practic toate poveştile copilăriei.
În general, cărţile marca Tony Wolf au ceva special, iar acestui titlu putem să-i adaugăm şi alte lucrări de referinţă, cum ar fi: „Cele mai frumoase poezii pentru copii”, „Magia Crăciunului”, „Cele mai frumoase poveşti în versuri”, „Marea carte a minunilor. O aventură nemaipomenită”, „Marea carte de poveşti”, etc. Ştiaţi că Tony Wolf este numele de autor al artistului grafic şi scriitorului italian Antonio Lupatelli ? Acesta este numele adevărat al unuia dintre cei mai apreciaţi autori de cărţi pentru copii. De asemenea, a contribuit la crearea animaţiei pentru serialul Pingu.
Aşadar, fă loc în bibliotecă unei cărţi generoase, de calitate, ce reuneşte nu doar „Poveştile de aur ale copilăriei”, dar şi emoţii, amintiri unice pe care copilul şi le creează, citind împreună cu părinţi, bunici sau fraţi.