Vara aceasta se anunţă a fi una specială, cel puţin în oraşul Iaşi care se va transforma în capitala muzicii live. Pentru prima oară în 2021, la începutul lunii iunie, vara debutează cu multă muzică bună şi surprize pline de… creativitate. Cu alte cuvinte, Romanian Creative Week (pe scurt RCW), cel mai important eveniment dedicat industriilor creative românești, va găzdui prima ediție Musicalling, care va aduce pe scenele amplasate în Grădinile Palas Mall mai mulţi artiști cunoscuți.
Dacă sunteţi fani Nosfe, Bruja, Dl Goe, Tobi Ibitoye, Jean Gavril, Valeria Stoica, Christian Eberhard, Amuly și Manuela Riva, atunci nu trebuie să pierdeţi acest eveniment. Artiştii invitaţi vor încinge atmosfera la Iași, în perioada 2 – 6 iunie 2021, cu un mix muzical pentru toate gusturile. Concertele vor putea fi urmărite atât live, în locațiile partenere din Ansamblul Palas Mall, mai precis grădinile Palatului Miraval, Tribeca și Czech In, cât și online, pe paginile de Facebook, Instagram, dar și pe canalul de YouTube al evenimentului Romanian Creative Week.
Tot în cadrul Musicalling, la Iași va fi organizat TIC sau International Music Camp, la care vor participa peste 30 de muzicieni din mai multe zone ale țării. Timp de cinci zile, pe durata desfășurării Romanian Creative Week, soliști, compozitori, textieri și producători muzicali vor crea împreună piese care să devină viitoarele hituri ale anului 2021. Tabăra muzicală va avea loc în Sala „Henri Coandă” de la Palatul Culturii.
International Music Camp reunește în fiecare an artiști din aproximativ 20 de țări, pentru a dezbate diferitele trenduri din muzică și pentru a dezvolta noi creații muzicale. De-a lungul anilor, în tabele de muzică au participat soliști și compozitori apreciaţi precum Smiley, Alexandra Stan, Adrian Sînă și Andreas Carlsson.
Într-o perioadă dificilă pentru multe domenii de activitate, Romanian Creative Week își propune să facă un pas firesc, dar mai ales în siguranță, pentru dezvoltarea industriilor creative autohtone. Odată cu debutul calendaristic al verii, Iașul se va transforma într-un adevărat nucleu al creativității din România, găzduind nume sonore din modă, arhitectură, muzică, film, publicitate, new media, design industrial, etc. Toate detaliile despre evenimentele organizate în cadrul RCW sunt disponibile pe site-ul oficial (romaniancreativeweek.ro) și pe paginile de social media.