Vacanţa mult visată pare să fie acum mai aproape! Zilele pline de soare în care ne bucurăm de vară la mare sau la piscină se apropie cu paşi repezi. Hainele groase de iarnă sunt acum bine păstrate în dulap, iar bagajul nostru este plin de culoare. Însă de aici nu trebuie să lipsească produsele potrivite de îngrijire. Dacă doreşti să arăţi senzaţional la plajă, dar şi să te simţi bine, pregătirile pot începe încă de pe acum. Cu mici trucuri simple, dar necesare, transformăm soarele puternic al verii într-un bun prieten şi evităm astfel probleme nedorite, cum sunt cele ale pielii.
Protecţia solară este nelipsită la plajă, iar cremele speciale ne protejează de arsurile solare, dar ne şi ajută să avem un bronz perfect. Însă şi tenul are nevoie de o atenţie specială, chiar dacă purtăm ochelari de soare, pălărie sau alegem să stăm liniştiţi sub umbrelă, bucurându-ne de briza mării. Specialiştii în cosmetică recomandă ca din rutina zilnică de îngrijire să nu lipsească produsele cu factor de protecţie solară, indiferent de anotimp, cu atât mai mult vara sau la plajă. Hidratarea tenului este importantă, iar crema de zi pe care o alegem ar trebui să aibă factor SPF 15, cel puţin, alături de protecţia UVA.
Se spune că micile detalii fac diferenţa, iar dacă ai deja protecţia necesară pentru corp şi ten, totuşi, nu ai uitat ceva ? Pielea buzelor este delicată şi are nevoie de o atenţie deosebită. Expunerea îndelungată la factori de mediu ca frigul sau lumina soarelui duce la uscarea şi deshidratarea buzelor. De aceea, pe lângă rujul colorat şi seducător, din geanta de cosmetice este normal să facă parte şi un balsam de buze, de preferat şi acesta cu protecţie solară pentru un plus de siguranţă şi îngrijire, în faţa acestor probleme. În magazine sau farmacii se găsesc multe variante şi arome, dar de preferat sunt cele cu ingrediente naturale.
După o baie în marea albastră, părul va fi deranjat de apa sărată sau, după caz, de clorul din piscină. În trusa de cosmetice pregătită pentru vacanţa de vară, include şi produse pentru îngrijirea părului. De exemplu, începe cu un spray de păr cu protecţie solară. Acesta va avea un efect asemănător cu loţiunea de corp cu factor SPF. Nu uita nici de hidratarea corespunzătoare a scalpului şi a firului de păr, de aceea măştile hidratante vor ajuta podoaba capilară să facă faţă cu brio razelor tot mai puternice ale soarelui. Cu mici gesturi sănătoase, ne bucurăm de vară fără griji şi ne menţinem pielea sănătoasă.