Sarmalute, cozonaci, drob, pasca cu smantana, cu ciocolata si cu branza, friptura de miel, oua, iepurasi de ciocolata, iepurasi la protap, delicii, delicatese, preparate traditionale si internationale… Pe cat de placute sunt toate aceste mancaruri, pe atat de dificil de gestionat ii este corpului sa le digere si sa le asimileze.
In lipsa cumpatarii si in fata ispititorului somn de dupa masa, este dificil sa evitam (deja) clasica lupta cu kilogramele acumulate dupa sarbatorile pascale. Sunt doua lucruri pe care trebuie sa le stii in acest moment: 1) nu esti singur in incercarea ta de a reveni la cea mai buna forma fizica; 2) vei reusi! Faptul ca nu ai timp sa mergi la sala nu mai este o scuza valabila, caci acum poti face sport la tine acasa. Nu ai nevoie de prea mult spatiu, ci doar de vointa si niste gantere! Pregateste-te, incepe lupta!
Incalzirea, inainte de toate!
Niciodata nu sari peste cel mai important pas din cadrul oricarui antrenament: incalzirea fizica! Majoritatea accidentelor care au loc in timpul exercitiilor fizice sunt cauzate nu de neatentie, asa cum multi ar crede, ci din cauza lipsei incalzirii.
In special dupa perioadele lungi de repaos, este important sa te pregatesti temeinic inainte sa incepi orice fel de antrenament fizic (fitness, aerobic, yoga, pilates). Este indicat sa acorzi atentie sporita tuturor muschilor si articulatiilor. Astfel, vei reusi sa eviti nu doar accidentarile, ci si o febra musculara de zile mari!
Identificarea corecta a scopurilor
Atunci cand incepi sa folosesti gantere, este util sa stii care sunt scopurile pe care doresti sa le atingi. Incerci sa dezvolti o singura grupa musculara? Vrei sa obtii mai multa rezistenta? Ai in vedere scaderea in greutate, definirea formelor sau mentinerea tonusului? Stabilirea corecta a telului te va ghida inspre alegerea exercitiilor potrivite.
Folosirea unor greutati cu o masa ridicata va contribui la cresterea tesutului muscular, in vreme ce unele cu o masa mai mica sunt indicate pentru tonifiere. In general, cu cat este mai mare grupa musculara, cu atat este mai mare si posibilitatea ridicarii unor greutati mai “serioase”. Foloseste greutati mici spre medii pentru biceps, triceps si deltoizi, iar pentru piept, picioare si muschii spatelui poti utiliza greutati medii spre mari.

Nu exagera
Atat in sport, cat si in viata, este indicat sa fii sincer cu tine. Pentru a evita accidentarile sau o dezvoltare lipsita de armonie a muschilor, lucreaza pe masura puterilor tale. Fa antrenamentele specifice greutatii tale corporale si nivelului tau de pregatire.
Daca esti incepator, nu incerca sa impresionezi prin ridicarea unor gantere foarte grele. In cazul in care lucrezi acasa, fara antrenor, tine evidenta evolutiei tale. Noteza-ti scopurile, seturile de exercitii si repetari, dar si evolutiile in greutate.
Un program realist si o dieta echilibrata
Poate chiar mai mult decat sportul in sine, este extrem de important sa ai un program de exercitii constant si o alimentatie sanatoasa. Fa-ti un program de antrenament realist, de care sa te poti tine cu usurinta. Avantajul exercitiilor facute acasa este ca le poti efectua oricand, la orice ora.
Prin urmare, nu incerca sa “iti furi singur caciula”. Respecta orele si zilele dedicate antrenamentului. Iar cand vine vorba despre dieta, stii prea bine ca este necesar sa ai o alimentatie diversificata, bogata in fructe si legume. Degeaba ridici gantere daca mananci doar fast-food! Echilibrul este solutia pentru o viata sanatoasa!
Prin urmare, nu este o lupta atat de dificila, nu-i asa? Tot ce trebuie sa faci este sa incepi si totul va veni de la sine! Achizitioneaza-ti cele mai bune gantere din magazinul online Sport-Mag si vei observa diferenta in timp!