Cea mai recentă lucrare Httpool, o companie Aleph Holding și partener global al principalelor platforme digitale (Facebook, Spotify, LinkedIn, Snapchat, etc.), prezintă în detaliu oportunitățile pentru advertiserii din FMCG, o piață proiectată să ajungă la 15.361,8 miliarde de dolari până în anul 2025.
Această perioadă a influenţat sectorul bunurilor de consum (FMCG/CPG), unde totul se întâmplă cu rapiditate. Pentru a prospera, companiile vor trebui să-şi reinventeze portofoliul și strategiile de piață. Institutul de cercetare McKinsey preconizează faptul că producătorii și retailerii vor fi nevoiți să treacă la un model hibrid, combinând comerțul digital cu produse și servicii, furnizate de magazinele de cartier.
Potrivit datelor, 70 % dintre consumatori intenționează să continue și chiar să crească achizițiile făcute online, chiar și după ridicarea restricțiilor impuse de pandemie, 57 % au declarat că vor continua să comande online, dar și să cumpere de la magazinele locale, iar 28 % au spus că ar prefera să evite complet magazinele fizice.
Pe lângă creșterea industriei, FMCG/CPG a înregistrat, de asemenea, o creștere notabilă și a bugetelor pentru publicitatea online la nivel internaţional, întrucât companiile au înțeles oportunitățile oferite de mediul digital. O analiză a celor de la eMarketer arată că, în trimestrul al doilea din anul 2020, s-a înregistrat o creștere cu până la 53% a bugetelor de advertising în sectorul FMCG/CPG. În 2020, acest sector a reprezentat 13,5% din bugetele de publicitatea digitală din Marea Britanie, plasându-se pe locul al doilea, după cel de retail, cu 20% din total. În SUA, CPG a reprezentat 14,4 % din totalul bugetelor de publicitate digitală în 2020, fiind al treilea cel mai mare investitor din industriile pe care Httpool le acoperă.
Experții de la Httpool oferă o analiză a modului în care brandurile FMCG/CPG pot folosi reclamele pe Facebook, Twitter și Snapchat, valorificând potențialul și oportunitățile pe care această piață în creștere le oferă. Cheia succesului pe Facebook pentru sectorul FMCG/CPG este combinația dintre creativitate și măsurarea rezultatelor. Audiența de 2,8 miliarde de utilizatori ai platformei de socializare Facebook reprezintă, pentru advertiseri, o mare infinită de oportunități de explorat, oferindu-le șansa de a câștiga clienți într-un moment de maximă receptivitate.
Nu există o modalitate mai bună de promovare a produselor decât pe o platformă unde sunt discutate în mod deschis brandurile, într-o manieră captivantă. Statisticile arată că 192 de milioane de oameni au fost activi pe Twitter în trimestrul al patrulea din 2020, iar platforma a înregistrat o creștere de 27 % a audienței active față de anul precedent.
Cele mai multe brand-uri FMCG/CPG folosesc Twitter pentru a rula anunțuri plătite și campanii organice, rețeaua de socializare s-a dovedit a fi extrem de eficientă cu precădere pentru lansările de produse. Cu o audiență implicată, interesată de o gamă largă de subiecte, Twitter este platforma cu ajutorul căreia brandurile pot ajunge la publicul lor, chiar dacă este nişat foarte clar.
Cu peste 265 milioane de utilizatori zilnici în toată lumea, Snapchat este o platformă interesantă și eficientă pentru industria FMCG/CPG și poate facilita dialogurile directe cu generaţia tânără. Toată atenția se îndreaptă spre noua generație, grupul care, potrivit eMarketer, are o putere de cumpărare estimată la 143 miliarde de dolari pe an.