TIFF Oradea 2021: Număr record de invitați, cine-concerte și filme pentru spectatorii de toate vârstele.
În perioada 17 – 19 septembrie, capitala filmului în România se mută la Oradea, orașul în care Festivalul Internațional de Film Transilvania revine pentru cel de-al patrulea an consecutiv. Cele mai apreciate filme prezentate în 2021 la ediția aniversară TIFF – producții românești și maghiare, titluri internaționale, dar și un program generos de povești pentru cei mici, se vor vedea pentru prima dată la Oradea, în prezența unui număr record de invitați speciali.
Luca, cel mai nou film semnat de Horațiu Mălăele, va deschide ediția din acest an cu proiecție specială în aer liber, programată vineri, pe 17 septembrie, de la 20:30. Spectatorii prezenți la eveniment vor avea ocazia să-i întâlnească în Piața Unirii din Oradea pe Istvan Teglas și Andi Vasluianu, doi dintre protagoniștii thriller-ului psihologic desfășurat între București și New York.
De-a lungul celor trei zile de festival, filmele care s-au aflat în topul preferințelor publicului la TIFF 2021 vor ajunge pentru prima dată pe marele ecran din Oradea. Printre cele mai așteptate titluri se numără documentarul-fenomen România sălbatică, realizat de Dan Dinu și Cosmin Dumitrache, Lecții de persană (Persian Lessons, regia Vadim Perelman), despre un tânăr belgian care încearcă să-şi inventeze o altă identitate, și Anii noștri de glorie (The Best Years, de Gabriele Muccino), o seducătoare poveste despre prietenie.
În avanpremieră locală se vor vedea și Vara lui 85 (Summer of 85), cel mai recent film al regizorului François Ozon, care a obținut 12 nominalizări la Premiile César. Din colecția de noutăți de la TIFF, va mai ajunge la Oradea și The Big Hit (Un triomphe, de Emmanuel Courcol), comedia anului la European Film Awards 2020, în care un regizor reușește să construiască o relaţie incredibilă cu deținuții pe care îi pregătește pentru debutul în lumea teatrului.
Nu vor lipsi din programul acestei ediții titlurile românești ale anului, printre care se numără documentarul Spioni de ocazie (r. Oana Giurgiu), thriller-ul polițist Neidentificat (Bogdan George Apetri), și Întregalde (Radu Muntean), prezentat în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs a Festivalului Internațional de Film de la Cannes. Din secțiunea competițională Orizzonti a Festivalului Internațional de Film de la Veneția, ajunge pe marele ecran din Oradea, pentru prima dată în România, Miracol – noul film al regizorului Bogdan George Apetri.
Palatul Episcopiei Romano – Catolice (cunoscut pentru orădeni și ca Palarul Baroc) va găzdui la această ediție atât evenimente indoor, cât și proiecții în aer liber, alăturându-se spațiilor incluse pe harta festivalului. Cele mai așteptate titluri ale anului se vor vedea pentru prima dată la Oradea și în Piața Unirii Open-Air, la Teatrul Regina Maria și la Filarmonica de Stat. Printre surprizele rezervate publicului se numără trei cine-concerte, o expoziție de fotografie, dar și două ateliere de animație pentru copii, care vor completa programul de filme din secțiunea EducaTIFF.