Corectitudinea posturii poate face minuni în ceea ce privește vindecarea durerilor de spate. Din păcate însă, chiar dacă pare un lucru foarte simplu, extrem de puține persoane îl pun în aplicare și tocmai din acest motiv durerile de spate sunt o problemă atât de frecventă, mai ales în rândul populației adulte.
Un suport optim la nivelul spatelui este extrem de important mai ales pentru persoanele care petrec foarte mult timp la birou, în fața calculatorului, dar și pentru elevii sau studenții care își dedică o bună parte din zi studiului, stând pe scaun.
Care sunt problemele pe care le poate cauza un suport neadecvat?
Dacă obișnuiești să stai mult timp așezat, dar nu folosești un scaun care să-ți sprijine spatele în mod corespunzător, îți poți solicita coloana vertebrală în mod excesiv, dar și mușchii care o susțin. Cu timpul, tot acest efort de la nivelul coloanei poate duce la alterarea caracteristicilor ei anatomice, împiedicând chiar și circulația sângelui să se desfășoare în mod firesc, natural.
De asemenea, o postură incorectă, chiar dacă nu este menținută pe termen lung, poate determina apariția durerii la nivelul discurilor vertebrale, mușchilor din zona spatelui și încheieturilor de la nivelul gâtului și membrelor. Iar odată cu durerea, persoanele afectate se pot confrunta și cu migrene, oboseală cronică și chiar și dificultăți în respirație.
Cum să îți dai seama care este postura corectă pentru spatele tău?
O postură corectă este o postură care îți permite să-ți păstrezi fiecare parte a corpului în perfectă armonie cu celelalte părți din jurul ei și care nu pune o presiune deosebită nici pe gât, nici pe coloana vertebrală și nici pe membre, fie ele inferioare sau superioare.
Dacă ar fi să tragi câte o linie imaginară de-a lungul corpului, de fiecare parte a sa, când stai drept, în picioare, ca să verifici dacă ai o postură corectă sau nu, aceste două linii ar trebui să fie perfect drepte și paralele și să treacă prin lobul fiecărei urechi, umărul de sub fiecare dintre ele, părțile respective ale șoldului, genunchii și călcâiele din fiecare parte în parte.
Pentru că în timpul zilei adopți mai multe poziții diferite în funcție de cerințele fiecărei situații în parte, ar trebui să știi cum să adopți o postură corectă și să te adaptezi. De exemplu, atunci când mergi, ar trebui să-ți balansezi greutatea corpului cât mai lin de pe un picior pe altul și să execuți mișcări lente și fluide, care să nu-ți suprasolicite niciunul din membrele inferioare sau bazinul.
De asemenea, atunci când stai jos, ar trebui să folosești pe cât de des ai ocazia doar scaune ergonomice profesionale, care să ofere corpului tău suportul de care acesta are nevoie.
Cum diferențiezi un scaun cu adevărat ergonomic față de unul obișnuit?
Multe scaune de pe piață sunt promovate ca scaune ergonomice, dar în realitate puține dintre ele au toate caracteristicile pe care trebuie să le aibă un scaun cu adevărat ergonomic, profesional.
De exemplu, e de la sine înțeles că un scaun ergonomic trebuie să ofere suport corespunzător pentru zona spatelui, dar nu trebuie să ignore nici gâtul sau membrele, atât pe cele superioare, cât și pe cele inferioare. Mai mult, pe cât posibil, toate aceste elemente suplimentare de suport trebuie să fie mobile, astfel încât să se poată adapta fizionomiei fiecărui utilizator în parte.
Nu există doi oameni cu exact aceeași înălțime, aceeași greutate corporală și aceeași conformație. De aceea, scaunele ergonomice trebuie să se poată regla astfel încât cei care le folosesc să poată sta cât mai confortabil, indiferent de măsurile lor.
Nu în ultimul rând, cele mai bune scaune ergonomice sunt cele fabricate din materiale de înaltă calitate, care rezistă la uzură, dar sunt și plăcute la atingere, astfel încât să nu provoace corpului niciun fel de disconfort, alergii, sau o senzație neplăcută de supraîncălzire. Cu alte cuvinte, trebuie gândite ca niște produse premium, începând cu design-ul lor și terminând cu materialele din care este fabricat fiecare element al lor în parte.