Promo

Copacul neem, copacul nobil al Indiei

Neem (Azadirachta indica) este numele unui copac originar din India, Nepal. Bangladsh, Pakistan și Sri Lanka. Acesta este folosit de secole pentru prepararea unor produse cosmetice, a unor medicamente, a unor soluţii cu efect insecticid și fungicid, a combustibilului pentru lămpi și ca fertilizator pentru culturi.

Indienii puneau frunze de neem ȋn pat, ȋn vasele ȋn care se păstrau cereale și ȋn dulapuri pentru a ţine insectele la distanţă și foloseau crenguţe de neem pentru a­-ţi curăţa dinţii și pentru a scapa de durerile cauzate de carii și de afecţiunile gingiilor. Crengile de neem erau folosite ca ȋngrășămȃnt pentru cȃmpurile de orez. Scoarţa și rădăcinile copacului se măcinau și se foloseau pentru alungarea și distrugerea insectelor care atacau plantele din grădini și orezul.

În zilele noastre, substanţele extrase din frunze, fructe și scoarţă se utilizează ȋn industria farmaceutică, cosmetică și de lubrifianţi pentru mașini unelte.

Diverse produse care conţin extrase din neem sunt prescrise pentru tratarea acneei, mătreţei, psoriazisului și altor afecţiuni ale pielii, a infecţiilor cu candida, aftelor bucale, etc.

Atenţie! Uleiul și preparatele din frunzele și scoarţa nu se pot folosi de către femeile ȋnsărcinate!

Numit de ONU, copacul secolului XXI, neem poate trăi pȃnă la vȃrsta de 200 de ani.

Neem-ȋngrijire

Azadirachta indica face parte din familia Meliaceae, familia mahonului. Numele său știinţific provine din limba persană azar-liber și dirakht-copac.

Are o creștere rapidă și ajunge la ȋnălţime de 15-19 m. Trunchiul este drept, scoarţa este adȃnc fisurată, frunzele sunt penat compuse, cu 10-12 foliole care sunt purpurii la fruzele tinere. Florile sunt mici, albe și parfumate. Acestea sunt urmate de fructe galben-verzui, alungite, asemănătoare măslinelor.

În primii ani, are nevoie de umiditate a solului, dar la maturitate, rezistă la temperaturi de peste 45 grade Celsius și secetă prelungită.

În condiţii normale, frunzișul e persistent, dar dacă vara este prea toridă, copacii pot pierde aproape toate frunzele.

Se ȋnmulţește prin seminţe, butași și drajoni.

Se dezvoltă pe toate tipurile de sol, inclusiv pe cele acide, lutoase și saline. Preferă solurile bine drenate, expuse soarelui.

Nu rezistă ȋn zone cu temperaturi scăzute.

Vezi și: Fagul, copacul care ocroteste casele

Sursa foto: https://tourismobserver.blogspot.com, https://ezgrogarden.com

Articolul Copacul neem, copacul nobil al Indiei apare prima dată în Casoteca.

Source: Casoteca

0
Previous ArticleProprietarii de apartamente din Cluj au două variante: ori termoficare, ori centrală de blocNext ArticleCum a devenit pokerul un fenomen și de ce este atât de apreciat
Cand pasiunea devine meserie, poti spune ca esti implinit din punct de vedere profesional. Pasiunea mea pentru lumea virtuala se traduce in creare si dezvoltare de site-uri si portaluri, atat externe, cat si pentru portofoliul intern.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

x
Da-mi un "Like":