Hai să facem împreună un exercițiu de imaginație. Este noapte, dart e-ai trezit din somn pentru că ți s-a făcut sete. Te ridici din pat, mergi la bucătărie și acolo, dai de câțiva gândaci de bucătărie care se antrenau probabil pentru cros, pentru că au fugit în toate părțile. Nu, din păcate nu este o glumă, ci o situație destul de des întâlnită, mai ales de cei care locuiesc la blocuri vechi.
Numai când ai citit rândurile de mai jos ai simțit fiori reci pe șira spinării. Este de la sine înțeles că aceste nesuferite insecte sunt coșmarul oricărei gospodine, mai ales când în familie sunt și copii mici. În plus, au prostul obicei de a apărea exact când tocmai ce ai terminat curățenia, și chiar nu înțelegi pe unde reușesc să intre în casa ta.
Un real pericol pentru sănătate
Gândacii de bucătărie nu sunt doar niște insecte scârboase, ci și purtători de multe bacterii și microbe care îți pot afecta starea de sănătate. În drumurile lor nocturne nu fac decât să le împrăștie prin toată casa, așa că nu este timp de pierdut, trebuie să faci ceva să scapi de ei, de preferabil definitiv.
Curățenie exemplară, orificii astupate
În încercarea ta de a ține deoparte gândacii de bucătărie, trebuie să ai grijă mare la curățenie. Firimiturile, resturile menajare trebuie îndepărtate, gunoiul dus cât mai des, scurgerea chiuvetei acoperită atunci când nu se folosește apa. Caută toate găurile prin care aceștia se pot strecura și astupă-le bine. Este posibil să funcționeze și să nu mai ai nevoie și de alte metode de îndepărtare a lor. În cazul în care toate măsurile tale de mai sus s-au dovedit a fi ineficiente, avem pentru tine și câteva sugestii de exterminare eficientă a acestora.
O firmă de dezinsecție
Dacă lucrurile sunt foarte grave, în sensul că nimic nu pare să funcționeze, apelează la o firmă dezinsectie Bucuresti. Discută și cu administratorul blocului înainte, pentru că este posibil să fie nevoie nu doar la apartamentul tău, ci la întreg tronsonul sau scara. Este o metodă excelentă pentru a scăpa definitiv de ei, când ești efectiv copleșit de situație.
Insecticide tip spray din comerț
Tot o metodă eficientă este și utilizarea de insecticide de tip spray, din comerț. Pentru a evita incidentele neplăcute, se recomandă ca utilizarea lor să se facă respectând întocmai instrucțiunile producătorilor aflate pe ambalaj. De asemenea, depozitarea lor trebuie făcută în locuri unde nu pot fi ușor de accesat de copii sau animalele de companie.
Capcane pentru gândaci
Există, de asemenea, și unele capcane special concepute pentru prinderea gândacilor de bucătărie. Acestea trebuie montate în zonele unde ai observat mai des nesuferitele insecte, dar reține că trebuie reînnoite timp de o săptămână. Chiar dacă ai impresia că ai reușit să scapi de ei, peste aproximativ două săptămâni trebuie să repeți operațiunea.
Momeala cu gel chimic
Din nou, o metodă foarte eficientă, dar care acționează destul de lent. Va fi nevoie de aproximativ două săptămâni ca întregul cuib de gândaci să fie anihilat. Tu decizi dacă este sau nu potrivită pentru cazul tău.
Zahăr și bicarbonat de sodiu
Amestecă zahăr și bicarbonat de sodiu în părți egale după care presară amestecul rezultat prin bucătărie sau baie, în locurile unde ai observat că sunt preferate de gândaci. Aceștia vor consuma amestecul tău, unul care îi va ucide.
Acid boric
Una dintre cele mai eficiente metode naturale prin care poți să scapi de gândacii de bucătărie este și folosirea de acid boric, despre care se știe faptul că îi face incapabili de a se mai înmulți. Tot ce trebuie să faci este să dizolvi acid boric în puțină apă, după care stropește cu amestecul rezultat o felie de pâine. O vei așeza în locurile unde ai observat că apar frecvent gândaci de bucătărie și în curând vei vedea că scapi de ”chiriașii” nepoftiți. Atenție însă la folosirea acestei metode dacă în casa ta se află și animale de companie. Dacă vor consuma felia de pâine stropită cu acid boric li se poate face rău.
Frunze de dafin
Orice gospodină are în dulăpiorul cu condimente și o pungă cu foi de dafin. În afară de gustul bun pe care îl dau anumitor preparate, acestea sunt recunoscute și pentru faptul că folosite sub formă de pudră, pe care o împrăștii în apropierea cuibului de gândaci, îi va face pe aceștia să părăsească locuința ta.
Oțet alb
Pulverizează oțet alb prin locurile cu problem și vei reuși să îi alungi din locuință. Nu îi omoară, dar măcar scapi de ei.
Ulei de lavandă sau eucalipt
Când nu avem de a face cu un întreg cuib de gândaci, poți scăpa ușor de ei folosind în acest scop ulei de lavandă sau eucalipt. Tot ce trebuie să faci este să picuri 5 – 7 stropi pe o bucată de vată și așează-le în zonele unde ai observat… inamicii. Schimbă zilnic bucata de vată. Vei scăpa nu doar de gândaci, ci și de alte insecte precum țânțari sau muște. În plus, mirosul este unul foarte plăcut.
Aparat cu ultrasunete
Această metodă este una foarte eficientă în cazul gândacilor mature. Până ajung însă la acest stadiu de dezvoltare, tot mai eficiente sunt celelalte metode, despre care ți-am amintit mai sus.
Acestea au fost sugestiile noastre, de metode naturale și nu numai, care să te scape de gândacii de bucătărie. Nu ezita atunci când ești depășit de situație să apelezi la sprijinul profesioniștilor, pentru că ai certitudinea că ai reușit să-i îndepărtezi în totalitate.