În prezent, majoritatea dintre noi deținem cel puțin un telefon sau un laptop. Adevărul e acela că, devine imposibil să ne imaginăm cum ar arăta viața fără tehnologie. Cu ajutorul unui laptop putem lucra din orice colț al lumii, iar un telefon de ultimă generație ne oferă suportul necesar să ne orientăm oriunde ne-am afla. Cel mai probabil ai fost cel puțin o dată în situația în care să îți dorești un telefon cu o capacitate mare de rulare a aplicațiilor noi. Sau, poate laptopul de acasă e prea ‘’învechit’’ față de cerințele pieței actuale. Să investești în echipamente nou-nouțe poate fi un efort pe care cei mai mulți oameni nu și-l permit decât după luni întregi de economii. Însă, poți economisi la fel de bine dacă optezi pentru produse la mâna a doua sau recondiționate. În general, acestea sunt cu 30-50% mai ieftine decât originalele, iar performanțele pot fi aceleași. Dacă ești sceptic în privința produselor second-hand (și de multe ori, acestea vin la pachet cu defecțiuni sau urme de utilizare), atunci poți încerca produsele refurbished sau recondiționate.
Dacă noțiunea de ‘’refurbished’’ îți este complet nouă, atunci află că acest lucru se referă la faptul că:
- Produsul a fost utilizat anterior și repus la vânzare;
- Producătorul sau echipa magazinului de distribuție, după caz, a supus articolul respectiv la diferite teste pentru a-i verifica funcționalitatea înainte ca produsul să fie din nou expus pe raft;
- Piesele au fost verificate, curățate de praf și urme de utilizare;
- Au fost efectuate anumite reparații, dacă a fost cazul;
Cu alte cuvinte, calculatoarele refurbished provin dintr-o comandă anulată anterior, din motive diverse invocate de către consumator. De cele mai multe ori, produsul este în stare impecabilă, clientul nici nu a apucat să îl folosească, deoarece fie s-a răzgândit, fie preferă un alt tip de model, astfel încât doar ambalajul a suferit modificări.
- Produsul recondiționat să fie livrat cu echipamentul întreg de funcționare
Există producători care vând de exemplu, camere de supraveghere fără kit-ul necesar punerii în funcțiune. Asigură-te că știi ce cabluri și sisteme implică în mod obișnuit produsul pe care ai decis să îl cumperi.
- Stabilește care sunt nevoile tehnologice
Când decizi să cumperi un laptop, telefon, PC sau chiar un sistem de supraveghere video , asigură-te astfel de echipamente îndeplinesc nevoile care te-au determinat să faci investiția. Produsele recondiționate includ atât modele noi, cât și variante mai vechi. Stabilește unde urmează să folosești respectivul aparat: interior/exterior, acasă/birou, etc. Cu cât sunt mai detaliate așteptările tale din punct de vedere tehnologic, cu atât vei putea decide mai clar dacă produsul recondiționat este ceea ce cauți sau nu.
Probabil te numeri printre cei care nu țin pasul cu noua tehnologie, deci nu îți este prea clar nici ce așteptări trebuie să ai. De regulă, magazinele care vând produse recondiționate îți pot oferi consultanță și pot face cele mai bune recomandări de echipamente refurbished în funcție de nevoile tale.
- Produsele refurbished vin cu o garanție
Produsele refurbished sunt însoțite de o garanție de minimum un an, care te asigură că ai cumpărat un produs ce poate fi utilizate pe termen lung și fără probleme. Așadar, dacă vânzătorul nu îți oferă garanție la achiziție, atunci ar fi de preferat să te reorientezi.
Aparatele recondiționate provin de fapt din stocuri nevândute, sau care au fost testate pentru funcționare conformă cu produsul original. Absolut toate dispozitivele refurbished sunt în prealabil testate, curățate și controlate înainte de a ajunge iar la dispoziția potențialilor clienți. De regulă, acestea sunt achiziționate de clienții din clasa de mijloc, datorită costurilor convenabile.