Cu toții ne dorim să avem parte de o locuință desprinsă parcă din reviste sau din filme. Cu toate acestea, pentru mulți dintre noi, toate acele idei de amenajări interioare rămân la stadiul de vise neîndeplinite, din varii motive: spațiu insuficient, lipsa resurselor financiare pentru ele și multe altele. De fapt, sunt de părere specialiștii în design interior, nu este deloc dificil și nici chiar exagerat de scump să îți poți amenaja locuința. Nu ne crezi? Atunci citește rândurile următoare și vei înțelege că nu am exagerat cu nimic!
Livingul, inima casei
Este locul preferat de toți cei ai casei, unde petreci serile în familie, unde îți primești oaspeții în vizită. Livingul poate fi asemănat, dacă vrei, cu un fel de oglindă a personalității celor care locuiesc aici și a ideilor lor referitor la amenajările interioare. În același timp, este un spațiu care să te îmbie și la relaxare, fără ca aceasta să fie caracteristica lui principal.
Pentru ca un living să fie exact ceea ce vrea să fie, trebuie să îndeplinească mai multe cerințe: să fie luminos, confortabil, să îmbie utilul cu plăcutul și să aibă acel ”ceva” imposibil de definit, dar care îl face unic. Referitor la acest ultim aspect, ți-ai dat seama deja că vorbim despre decorațiuni, cele care dau mai multă personalitate spațiului. Atenție însă ca nu cumva să încarci prea mult livingul cu elementele de décor, pentru că în acest caz vei obține un efect contrar celui dorit de tine.
De regulă, într-un living trebuie să se afle o canapea, o măsuță de cafea, o comodă TV, corpuri de iluminat. Acestea ar fi minimul necesar, dar tu decizi care sunt piesele de mobilier, decorațiunile, corpurile de iluminat și multe altele. Pentru a nu căuta prea mult pe cele care să se armonizeze într-un fel plăcut ochiului, poți apela la cele de la magazinul domicilio.ro, unde ai parte de un bun raport preț-calitate.
Stilurile minimalist sau scandinav, printre preferate
Dacă până nu în urmă cu mulți ani, o locuință încărcată reprezenta idealul în materie de amenajări interioare, în prezent lucrurile s-au schimbat foarte mult. Din acest motiv, stilurile minimalist sau scandinav se numără acum printre preferate. Este și normal deoarece faptul că a trebuit să petrecem destul de mult timp în casă din cauza pandemiei de coronavirus, așa că preferințele noastre s-au îndreptat către acele idei de camere spațioase, cu multă lumină naturală. În plus, de ce să nu recunoaștem, o astfel de locuință este și mai ușor de curățat, ceea ce, în special când în familie mai sunt și copii, dar și un animăluț de companie, este o adevărată provocare.
Pune-ți amprenta personală
Da, cele două stiluri despre care aminteam ceva mai sus sunt perfecte, dar parcă le lipsește totuși ceva. Este nevoie de o tușă de personalitate. Acum este momentul cel mai bun să îți scoți în evidență personalitatea, și de a transforma un spațiu banal, aproape impersonal, într-unul pe care să îl simți cu adevărat, acasă. Elementele de décor sunt cele care fac diferența, iar grație acestora reușești ca locuința ta să nu fie doar un simplu spațiu unde se reunesc mai multe persoane după o zi lungă, ci un cămin. Tablouri, rame foto, vaze cu flori natural, pernuțe decorative și multe altele sunt perfecte în acest caz.
Trucuri de efect
Există și numeroase trucuri pe care specialiștii în amenajări interioare le folosesc și din plin, și de aceea locuințele unde aceștia și-au pus amprenta sunt parcă mereu surprinzătoare, în sens pozitiv, desigur. Spațiul insuficient, eterna problemă a românilor, poate fi ”mărit” folosindu-te în acest sens de ajutorul dat de o oglindă. Amplaseaz-o pe peretele dormitorului sau al livingului, și totul va părea, dintr-o data, mai mare.
Tot pentru a accentua ideea unui spațiu generos, deși nu este cazul, se recomandă folosirea de culori deschise pentru pereți. În cazul invers, al folosirii unor culori reci, ai senzația că și camera respectivă este parcă mai mică decât în realitate.
Corpurile de iluminat
Folosite așa cum trebuie, corpurile de iluminat pot transforma un interior banal într-unul de poveste. Nu este nevoie să te limitezi doar la o lumină centrală și gata. Poți accentua spațiul tău preferat printr-o lampă cu picior lung lângă fotoliul tău preferat, unde citești, lucrezi ceva de mână sau pur și simplu privește la televizor. Este doar o sugestie, tu decizi ce și cum procedezi!
Bucătăria, locul unde au loc minunile casei
Încăperea pe care toți cei ai casei o folosesc din plin este, evident, bucătăria. Chiar dacă spațiul este mic, nu înseamnă că trebuie să te resemnezi cu ce ai, și aici să ai impresia că totul se va prăbuși în secunda următoare. Dimpotrivă, scapă de tot ceea ce nu ai nevoie, folosește corpuri suspendate și etajere de culoare deschisă și încearcă să apelezi la mici trucuri care dau personalitate spațiului. Nu uita nici aici de decorațiuni, dar cu rezerva de rigoare, pentru că multe chiar nu își au locul.
Lasă-ți imaginația să își spună cuvântul
Cel mai important, susțin specialiștii, nu este să îți amenajezi casa după cum ai văzut în reviste, filme, la prieteni sau cunoștințe. Este vorba despre casa ta, așa că trebuie să îți reflecte personalitatea. Lasă-ți imaginația să își spunp cuvântul și decorează totul după cum îți place. Tu locuiești aici, așa că este important să te simți bine, să te relaxezi, și să simți că într-adevăr ești acasă!