În general, atunci când ai nevoie de eliberarea unui document, te gândești cu oarecare repulsie, în primul rând la cozile, aglomerația și nervii cu care te vei confrunta. Faptul că, deseori, nu știi exact care va fi deznodământul solicitării tale, dacă va fi rezolvată în ziua respectivă sau dacă vei mai fi nevoit să faci și alte drumuri, prelungind așteptarea și mai mult, creează o stare de spirit tensionată și un stres în plus. La eliberarea unei fișe medicale auto, însă, nu vei întâmpina astfel de situații, sistemul abordat într-o clinică medicală privată, autorizată în emiterea acestor acte, fiind foarte bine pus la punct.
În cazul în care experiențele din diverse instituții publice ți-au lăsat un gust amar, perspectiva iti va fi schimbata după ce vei interacționa cu cadrele medicale responsabile cu verificarea și examinarea stării de sănătate a aspiranților la permisul de șofer. Toate etapele necesare vor decurge fără decalaje ce ți-ar putea da peste cap agenda din ziua respectivă. Ai în acest fel siguranța că la dată programată vei avea în dosarul pentru carnetul de conducere și rezultatul obligatoriu al unei fise medicale auto.
Știi în cât timp poți obține acest document medical?
Iată o întrebare care se aude mereu în rândul tuturor celor care visează să conducă un autoturism! Răspunsul este, cu siguranță, unul care îți va lumina chipul, deoarece în mai puțin de 1 oră vei obține acest act. Verificarea documentelor necesare și efectuarea examenelor medicale vor dura mai puțin de 60 de minute. Eliberarea rezultatelor se va face pe loc, fără a mai fi nevoit să revii în zilele următoare.
Pentru a beneficia de acest proces rapid de obținere a unei fișe medicale auto va trebui să te programezi telefonic sau online la clinica autorizată, urmând ca la data stabilită să te prezinți la recepție pentru a demara procedurile necesare. Probabil vei fi uimit de amabilitatea și răbdarea personalului, acest lucru întâlnindu-se parcă din ce în ce mai rar în multe dintre instituțiile implicate în eliberarea de documente. Faptul că nu vei mai asista la jocul nervilor, că nu vei mai primi răspunsuri evazive și că nu te vei mai simți nerespectat, pe banii și pe timpul tău, îți va da un plus de optimism și încredere.
Documente și controale medicale necesare
Eliberarea unei fișe medicale auto are loc extrem de rapid, în aceeași zi și în cadrul aceleiași clinici, totul fiind organizat ca la carte. La data programată, vino cu următoarele documente necesare verificării și completării fișei:
- Buletinul sau Cartea de identitate;
- Fișa de școlarizare, dacă este cazul;
- Adeverința de la medicul de familie în care să se menționeze dacă figurezi cu boli cronice;
- Scrisoarea medicală eliberată de medicul diabetolog, în care să fie trecute diagnosticul, tratamentul și recomandarea de a fi apt pentru a conduce, asta în cazul în care suferi de diabet de tip I;
- Ochelarii de vedere, dacă ai prescripție medicală pentru ei.
După validarea documentelor vor urma controalele medicale obligatorii! Astfel, va fi nevoie să obții avizul de apt pentru a conduce la cele 6 specialități stipulate prin lege, precum: oftalmologie, ORL, ortopedie, medicină internă, neurologie și psihiatrie. Dacă faci parte din grupa a II-a de conducători auto ai autovehiculelor din categoriile C, CE, C1, C1E, D, DE, D1 si D1E, vei avea nevoie și de o consultație pneumologică. De asemenea, dacă urmezi cursurile școlii de șoferi, va trebui să obții și avizul psihologic.
Nu-i așa că eliberarea unei fișe medicale auto este acum mai rapidă ca oricând?