Dacă locuim la apartament, ideea de hidroizolație probabil nu ne este foarte la îndemână sau nu știm în totalitate unde se folosește sau cum anume se realizează. Dacă suntem în proces de ridicare a unei case sau dacă avem experiențe cu probleme cauzate de lipsa unor hidroizolații, atunci cu siguranță știm despre ce e vorba.
Hidroizolația este modalitatea prin care realizăm protecția împotriva infiltrațiilor de apă în diverse zone ale casei, zonele acestea fiind fie locații importante pentru structura clădirii sau fiind spații predispuse la probleme cauzate de umiditate și precipitații puternice. Lipsa acestor hidroizolatii poate duce la probleme foarte mari, iar în timp, poate duce la deteriorarea clădirilor fără ca noi să ne dăm seama până deja este prea târziu.
Cum și unde se realizează o hidroizolație?
Aceste hidroizolații sunt lucrări care asigură o mai mare siguranță față de pericolul apă care poate să apară în orice clădire. Acest lucru nu înseamnă că o posibilă inundație este prevenită, însă, în cazul unei inundații, structura de rezistență a clădirii este protejată, infiltrațiile de apă în podele și pereți fiind mici spre inexistente.
Locurile în care se recomandă aceste hidroizolații sunt, în special, acoperișurile și fundațiile clădirilor. Fundația este baza unei clădiri, motiv pentru care nu ne permitem deteriorarea acesteia din cauza apei și a umezelii, pericolul de inundație la subsolurile clădirilor existând mereu. În cazul acoperișurilor, ne lovim de probleme cauzate de condițiile meteo. Cu toții am auzit plângeri ale vecinilor de la ultimul etaj în serile cu precipitații mai puternice, ei fiind asaltați de probleme și infiltrații de apă în lipsa unor lucrări de hidroizolare.
Ce probleme pot să apară în lipsa unei hidroizolații?
Dacă nu realizăm aceste lucrări, în urma unei inundații sau a unei perioade cu precipitații mai bogate, apa se poate infiltra în pereții clădirilor. Astfel, evenimentele repetându-se în timp, problemele pot să se extindă, de-a lungul timpului pereții devenind foarte umezi și începând să își piardă din rezistență.
Problemele cauzate de infiltrațiile de apă pot fi observate după următoarele caracteristici: miros de umezeală sau mucegai, schimbarea texturii și culorii pereților sau desprinderea straturilor de lavabilă de pe acestea.
Cum procedez daca am sesizat probleme și doresc o hidroizolație a casei?
Dacă problemele sunt sesizabile, important este să acționăm rapid. Astfel, consultarea cu o echipă care se ocupă de hidroizolații este cheia. Această echipă se va ocupa de curățarea zonelor afectate, zone ce vor fi lăsate la uscat. Aceste zone, după uscare, vor fi supuse procesului propriu zis de aplicare a membranelor și a straturilor hidroizolatoare. După realizarea acestor straturi, se poate trece la reconstruirea fațadelor plăcute la vedere.
Sesizarea rapidă a unor probleme poate duce la eliminarea completă a suferințelor ce pot să apară în timp!
La cine apelez pentru astfel de servicii?
Firmele specializate în astfel de lucrări sunt numeroase. Una dintre ele se poate găsi sub numele de Hidroizolații Terase. Aceștia au sute de lucrări la activ, lucrări din care învață și prin care își îmbunătățesc practicile.
La ei puteți apela pentru hidroizolatii acoperis, fundații, terase, ba chiar și pentru realizarea unor piscine durabile. Pentru mai multe detalii, dar și pentru imagini cu lucrări realizate de această echipă, sunteți invitați să accesați hidroizolații-terase.ro. Pe acest site veți găsi răspunsuri la toate întrebările.