De cele mai multe ori, emoțiile și neîncrederea ta ca părinte îl pot influența pe copil, iar acest lucru este valabil mai mult decât oricând în cazul examenului de capacitate. Deși a trecut în mai multe rânduri prin testările de la Evaluarea națională, faptul că la sfârșitul clasei a VIII-a examenul are o miză importantă face ca presiunea asupra întregii familii să fie mult mai mare.
Emoțiile tale se vor adăuga emoțiilor adolescentului tău, iar la el teama de eșec are implicații și mai mari – dezamăgirea părinților și, poate, excluderea din grupul de prieteni și colegi care s-au hotărât să aleagă același liceu.
Abordează responsabil fragilitatea afectivă a copilului tău în această primă încercare a vieții lui și oferă-i o soluție eficientă de pregătire. Cursurile de limba română cu profesor de la Global Learning adresate elevilor care învață pentru examenul de capacitate sunt astfel structurate pentru a-i ajuta să rezolve cerințele unui test alcătuit conform programei și în același timp pentru a le oferi susținerea morală de care au nevoie pentru a-și depăși emoțiile și pentru a aborda cu obiectivitate și curaj examenul.
Cum este abordată pregătirea pentru capacitate la cursurilor de limba română ale Global Learning
Cursurile de limba română de la Global Learning adresate elevilor care se pregătesc pentru examenul de capacitate sunt structurate pe teme în conformitate cu programa stabilită de Ministerul Educației și Cercetării. Competențele profesorului Denissa Gabriela Bularda sunt dovedite atât în lucrul cu elevii, cât și în publicarea unor lucrări apreciate: culegeri de gramatică, de compuneri și alte materiale de studiu.
Potrivit cerințelor examenului de capacitate, accentul pregătirii cade pe noțiunile de gramatică și consolidarea lor prin aplicații și pe redactarea de texte, teren pe care mulți dintre adolescenții de astăzi nu sunt siguri pe ei.
Profesorul înțelege provocările lumii contemporane și interesul mai scăzut al tinerilor pentru lectură și deține instrumentele necesare pentru a-i face pe adolescenți să își depășească propriile bariere în ceea ce privește compunerea de texte, argumentarea propriilor păreri și emiterea unor argumente logice bazate pe înțelegerea profundă a textelor literare.
Pachete de cursuri adaptate nevoilor copilului tău
Oferta Global Learning vine în mai multe tipuri de pachete de cursuri. Elevii pot opta pentru ședințe individuale, în care să le fie testate cunoștințele și apoi să continue pregătirea după cum doresc părinții și după cum recomandă profesorul. Studiul se face și în grupuri mici, de doi, trei sau patru elevi, astfel încât fiecare dintre copii va avea posibilitatea să se exprime, să rezolve exerciții și să fie evaluat temeinic.
Interacțiunea și dialogul sunt folosite ca modalități de a încuraja comunicarea, creativitatea și argumentarea, de a dezbate subiectele din programă atât la literatură, cât și la gramatică, spre o mai bună însușire a acestora.
Poți alege pentru copilul tău, în funcție de nevoile și lacunele în pregătirea lui la limba română, un pachet de bază, cu un curs pe săptămână, un pachet intensiv, cu două ședințe pe săptămână și un pachet ultra intensiv, atunci când intenționezi să obții rezultate deosebite într-un timp scurt.
Fiecare dintre pachetele de cursuri este atent planificat și structurat pentru atingerea obiectivelor educaționale și pentru o pregătire eficientă cu ajutorul căreia adolescentul tău va putea obține o notă bună la proba de limba română a examenului de capacitate și va putea fi admis la un liceu bun din oraș.