Locuitori ai imobilului din strada Anton Pann, sectorul 3, acuză că oamenii legii nu au prezentat documente doveditoare. Libertatea a prezentat cazul în decembrie.
Mai mulți oameni care au fost evacuați, în luna decembrie, dintr-un imobil din strada Anton Pann din sectorul 3 al Capitalei au formulat o plângere penală.
Plângerea penală a fost publicată pe site-ul organizației Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire, care „sprijină oamenii aflați în pericol de evacuare, fondată de oameni care au fost evacuați”.
Este același ONG care i-a asistat pe oameni la evacuarea din miezul iernii.
Ce se arată în plângerea penală?
Cum răspund comunicatului Poliției
„În data de 7 decembrie, la ora 9 dimineața, în jur de 20 de persoane am fost scoase cu forța din casele noastre (…) de către jandarmi și polițiști a căror identitate nu o știm, deoarece au refuzat să se identifice”, au început ei.
Cei cinci semnatari locuiau la adresa din strada Anton Pann 7-9, sector 3, de 23 de ani.
În continuare, aceștia combat singurul răspuns primit de la autorități, respectiv Secția 10 Poliție, și anume unul în care se anunță că evacuarea a avut ca substrat următoarele elemente:
„clădirea, ocupată abuziv de persoane fără domiciliu, se află în stare avansată de degradare”;
„imobilul e cunoscut la nivelul Capitalei ca locație unde se adăpostesc persoane cu antecedente penale, predispuse la comiterea de infracțiuni”.
Semnatarii plângerii penale susțin că nu era de competența Poliției să evacueze oamenii fără un titlu executoriu obținut într-o instanță civilă.
Mai mult, clădirea nu apare în lista imobilelor cu risc seismic, iar DGASPC a anunțat că n-a fost informată despre acțiune.
Ce acuză locatarii
Locuitorii arată că, în cazul unei anchete penale, organele judiciare puteau restricționa accesul pe durata percheziției, și nu permanent.
Aceștia arată, în continuare, că aveau o înțelegere cu proprietarul imobilului pentru a locui acolo.
Și aduc următoarele acuzații, solicitându-le procurorilor „declanșarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni”:
Tortură (art. 282), cu sublinerea că articolul cuprinde atât suferințe fizice, cât și psihice;
Violare de domiciliu;
Abuz în serviciu.
Autoritățile au pasat problema
Libertatea a solicitat puncte de vedere Poliției Capitalei și Jandarmeriei pe acest subiect, însă nu am primit încă un răspuns.
Ziarul a discutat cu autoritățile implicate în evacuare și în decembrie.
Poliția Capitalei a menționat, inițial, că este o acțiune „de evacuare și igienizare”. Am întrebat apoi Primăria Capitalei și Primăria Sectorului 3.
Prima a spus că nu este responsabilitatea ei, iar reprezentanții Primăriei Sector 3 au menționat, la rândul lor, că nu se ocupă de evacuare, ci doar Poliția și Jandarmeria.
Ziarul a mers, așadar, la Jandarmeria București, care, la rândul ei, a ridicat din umeri și ne-a trimis să reluăm cercul instituțiilor. „Noi am fost chemați de Poliție, în sprijinul echipajelor prezente deja acolo, asta e tot ce vă pot spune sigur. Mai departe trebuie să întrebați la primărie și la Poliția Capitalei”, au declarat reprezentanții Jandarmeriei pentru ziar.
„Oamenii au fost evacuați, pe de-o parte, din pricina stării de degradare a clădirii, dar în principal pentru că locuiau fără forme legale. Ultimul contract de închiriere a încetat în 2005. O parte dintre persoane nu aveau acte de identitate, iar condițiile de trai erau insalubre. Am avut, de asemenea, sesizări de la furnizorul de electricitate pentru racordare ilegală la rețea”, a declarat pentru Libertatea Bogdan Ghebaur, purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei.
Răspunsul său seamănă cu cel primit de locuitori de la Secția 10.