Când Libertatea a vorbit prima oară cu Sorin Covaci, în 2018, bărbatul ne-a mărturisit că din 2001 se află pe listele Primăriei Sectorului 1, printre candidații la o locuință socială.
Cererea lui era atunci pe locul 343 din 769. Dar, a precizat domnul Covaci, dosarul său urca și cobora în fiecare an, în funcțiile de noile criterii impuse de administrația locală.
Domnul Covaci a avut o casă, unde locuia împreună cu soția. N-au avut copiii lor, în schimb, au crescut trei nepoți din partea soției, după ce aceștia au rămas orfani de ambii părinți. Nepoții s-au făcut mari și au avut, la rândul lor, copii. Iar într-o bună zi, Gina, una dintre nepoate, le-a pus în brațe soților Covaci bebelușul ei nou-născut, spunându-le că ea nu se poate ocupa de el.
Așa a ajuns Floriana să fie crescută de soții Covaci încă din primele zile de viață. „Gina a plecat apoi în lume”, spune unchiul ei, adăugând că păstrează legătura cu mama fetiței.
Dosarul lui Sisif
Familia Covaci a rămas fără casă după ce terenul pe care aceasta era construită a fost retrocedat vechilor proprietari. S-au mutat într-o mică dependință din curtea unui prieten de familie. Soția domnului Covaci s-a îmbolnăvit de cancer la stomac și s-a stins în 2014. În cămăruța de 12 metri pătrați s-a lăsat întunericul.
Apoi, viața a continuat, după misteriosul ei obicei. Domnul Covaci, care are și el probleme de sănătate, a crescut-o de atunci singur pe Floriana, care-i fusese încredințată prin plasament. S-a făcut luntre și punte ca fetița, care are cerințe educaționale speciale, să beneficieze de tot ajutorul și de toate resursele posibile, de la stat sau de la asociații.
Periodic, domnul Covaci se interesa de dosarul depus pentru locuință socială. Periodic, era anunțat să mai aducă acte în plus sau acte la zi. Apoi nimic, nicio veste. Ca Sisif pe munte cu bolovanul lui, domnul Covaci a împins dosarul iar și iar în registrele Primăriei Sector 1, timp de peste 20 de ani. „Nu pentru mine, mie mi-ajunge cămăruța asta. Pentru Flori, să aibă și ea camera ei, dulapul ei”, explică unchiul copilei.
Un incendiu și o încercare de emigrare
În 2021, povestește Floriana, cămăruța unde stăteau a ars parțial, de la un scurtcircuit. „Ne-am speriat tare, bine că nu eram înăuntru, eram la vecini. Tataie a reparat acolo, a făcut frumos, a pus linoleum pe jos, a costat o groază de bani”.
Între timp, nepoții domnului Covaci, nepoți pe care s-a străduit să-i țină la liceu și i-a îndemnat să învețe o meserie, au plecat în Anglia. Și-au găsit acolo slujbe ca ajutor de bucătar și ca zidar. După ce și-au făcut o brumă de rost, au început să-și bată la cap unchiul să vină și el, împreună cu Floriana, să locuiască în Insulă.
Dar în vara anului trecut, incredibilul s-a produs. „Aveam biletele luate pentru Anglia, mă ajutaseră nepoții să fac procură pentru Flori, să poată merge cu mine. Data plecării era 27 iulie. Pe 25 iulie ne-au sunat cei de la Primărie. A răspuns Flori și nu a înțeles prea bine ce vor. Am crezut că mă cheamă iar să duc acte. Am vorbit eu cu ei și ne-am lămurit. Ne anunțau că ne dau locuință socială”.
Un apartament la margine de București
S-au mutat în decembrie într-un apartament de două camere aflat la mansarda unui bloc din Șoseaua Odăii. Blocul e parte dintr-un complex rezidențial administrat de Primăria Sectorului 1 și destinat acoperirii nevoii de locuințe sociale. Locatarii plătesc o chirie modică și achită întreținerea la un birou amplasat în complex.
Apartamentul l-au luat în primire nemobilat, fără nimic în el. „Ne-a ajutat o nepoată să îl aranjăm, să punem covoare, perdele, mobilă”, spune domnul Covaci.
Și el, și Flori pășesc pe parchetul melaminat cu sfială, ca și cum ar fi în vizită. Încă nu le vine să creadă că stau într-o casă unde nu plouă prin acoperiș, nu intră zăpada și nu îngheață apa la robinetul din bucătărie.
Fratele domnului Covaci, tată de familie cu cinci copii, n-a avut aceeași șansă. Dosarul pentru locuință socială a fost respins, pentru că doi dintre copii au devenit majori, de când familia e pe listă. „Acum trebuie să o ia de la capăt cu actele. Și stau tot acolo, în baracă, iar i-au anunțat că-i evacuează, că vor să facă blocuri pe terenul ăla”.
Despre familia cu cinci copii din baraca fără electricitate ați citit aici în Libertatea.
Bucuria de a primi facturi
La 15 ani, Flori și-a petrecut mare parte din copilărie în cămăruța plină de poze de familie. Acum are spațiul ei, decorat în culori calde și mobilat simplu. Anul acesta, termină clasa a VIII-a. Planul e să urmeze, mai departe, o școală profesională unde să deprindă o meserie: brutărie sau croitorie. „Bine, visul ei e să fie cosmeticiană, poate face un curs din acela mai scurt, pentru asta”, spune unchiul fetei.
În ceea ce-l privește, domnul Covaci, 56 de ani, speră să-și rezolve, la un moment dat, problema cu hernia, să fie apt de efort și să își caute și el de muncă, după ce crește Flori. Dar pentru o nouă operație e nevoie de bani.
Deocamdată, bărbatul învață să trimită online indexurile de la contoarele de gaz și de curent electric. Ține atent socotelile cu facturile, să nu întârzie. Cere ajutorul lui Flori, când nu găsește parolele în caiețel sau aplicațiile pe telefon.
Oftează, zice câte-un Doamne ajută!, dar nu e un chin. E o emoție nouă. De peste 21 de ani aștepta să intre iar în rândul lumii. Ne arată plicurile cu facturi aproape triumfător, ca pe niște diplome care atestă că are un acoperiș adevărat deasupra capului.
Flori se amuză de agitația lui „tataie” al ei. E adolescentă acum și ceva din firea rebelă a mamei plecate în lume de la 16 ani începe să se simtă și la ea.
Experiențe electrocasnice
Apartamentul are mașină de spălat, salvatoare după atâția ani de spălat la mână, și aragaz cu cuptor, cu totul altfel de aparat decât reșoul la care domnul Covaci a gătit pentru el și Flori în curtea unde locuiau.
„Și n-am mai plecat atunci, am pierdut biletele, le luase nepotul meu. El știe cum e cu biletele, găsește bilete ieftine”. Domnul Covaci nu știe când și dacă va merge în Anglia, în vizită sau de tot. Prima lui grijă e Flori. „Cum e mai bine pentru ea”. A ochit deja o școală profesională, acum studiază traseul, dacă nepoata poate ajunge cu metroul până acolo.
În camera ei, Flori și-a instalat comod toate jucăriile din cămăruță. Acum are masă pentru făcut lecțiile, un dulăpior pentru cărți și un șifonier până în tavan. Încă se mai teme că o să râdă unii sau alții de ea, pentru că e săracă, fără părinți sau pentru că are CES, dar, alături de unchiul ei, își face curaj să-și înfrunte spaimele. În lumina blândă de aprilie care se revarsă prin perdelele brodate, domnul Covaci și nepoata lui își aduc amândoi aminte că mai răul a trecut.
