O întâmplare deosebită a avut loc ieri. Un iubitor de animale a avut parte de cea mai frumoasă surpriză, acesta și-a găsit patrupedul pierdut cu mult timp în urmă. Prin intermediul unei persoane binevoitoare, un cățel care s-a rătăcit acum 3-4 ani a ajuns în brațele adevăratei sale proprietare. Întâlnirea de ieri a fost extrem de emoționantă.
Dimineața de marți, 27 iunie 2023, o femeie a observat cățelul singur într-un adăpost pentru animale din Parcul Bazilescu, în cartierul Bucureștii Noi. În speranța că cineva îl va recunoaște și îl va putea reuni cu stăpânul său, femeia bucureșteancă a postat o fotografie pe grupul de Facebook „Iubesc Bucureștii Noi„. În urma acestei postări, Mirela, o altă locuitoare din București, s-a dus la adăpostul respectiv pentru a prelua cățelul și a-l duce la veterinar. A fost o surpriză uriașă pentru ea când a aflat că acest animal era pierdut de 3-4 ani și că stăpânii îl căutau de atunci. Iată mesajul transmis de femeia care a intervenit în ajutorul cățelului:
Cățelul Samoyed, văzut în Parcul Bazilescu și lăsat în țarcul câinilor, este un câine cu microcip, căutat de 3-4 ani. A fost contactat stăpâna, a fost dus acasă de către mine și reunit cu familia după ani de căutări.
Stăpâna cățelului a dorit să-și exprime recunoștința față de persoana care l-a observat singur și care a făcut o postare despre el.
Vă mulțumesc pentru postare, datorită acesteia câinele a ajuns acasă după mulți ani!
Bucureșteanca a menționat că animalul avea o infecție destul de gravă, ceea ce a făcut-o să creadă că acesta fusese furat și apoi abandonat din cauza problemelor de sănătate.
O altă întâmplare similară care a avut loc la începutul anului. În acea situație, o altă femeie din București și cățelușa ei, furată cu doi ani în urmă, au fost reuniți de către un echipaj al Serviciului Poliția Animalelor.