O fetiță în vârstă de 11 ani cât pe ce să se înece într-o piscină dintr-un parc acvatic din Otopeni, fiind ulterior transportată de urgență la Spitalul „Grigore Alexandrescu”. Starea sa era extrem de gravă în momentul ajungerii la unitatea medicală, fiind intubată și ventilată mecanic.
Fetița a fost internată în secția de Terapie Intensivă. Incidentul a avut loc duminică, 17 iulie, la WaterPark Otopeni, conform informațiilor furnizate de Antena3.ro.
După aplicarea manevrelor de resuscitare la fața locului, fetița a fost transportată la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București.
IPJ Ilfov a comunicat următoarele:
La data de 16 iulie a.c., în jurul orei 15:30, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că, la un parc acvatic din Otopeni, o persoană s-ar fi înecat.
La fața locului s-au deplasat imediat polițiștii din Otopeni, pentru efectuarea activităților din competență. Aceștia au identificat persoana respectivă, care între timp a fost scoasă pe marginea piscinei.
De asemenea, la fața locului s-a deplasat un echipaj medical, care a efectuat manevre de resuscitare, iar ulterior a transportat persoana în cauză la un spital din București.
Polițiștii din Otopeni efectuează activități specifice, pentru stabilirea cu certitudine a situației de fapt și de drept și luarea măsurilor legale care se impun.