În timp ce noi ne luptăm cu unghiurile camerei frontale, pictorul Louis Daguerre stătea 5 minute nemișcat pentru un autoportret. Iată cum o tradiție artistică de 200 de ani s-a transformat în buzele de rață din baia de azi.
Suntem, oare, prima generație „narcisistă” a istoriei? Dacă ar fi să ne luăm după zgomotul social din jurul termenului „selfie”, am crede că am inventat autoportretul în ziua în care am primit camera frontală a smartphone-ului. Totuși, adevărul istoric este mult mai solemn și, pe alocuri, de-a dreptul ironic.
Timpul care „îngheață”: de ce strămoșii noștri nu zâmbeau?
În Life is Strange, cursul de fotografie de la Blackwell Academy ne amintește un adevăr esențial: fotografia-portret a fost vitală pentru artă încă de la începutul anilor 1800.
Louis Daguerre (1789-1851), pionierul daghereotipiei, nu făcea poze pentru a strânge „like-uri”. Procesul său crea imagini cu un efect de „oglindă” (sharp reflective style), dar venea cu o condiție dură: timpul de expunere era de aproximativ cinci minute. Într-o astfel de lume, nu exista loc pentru grimase sau pentru veselie spontană. Trebuia să stai nemișcat, să reziști, să fii o statuie a propriei existențe. Selfie-ul tradițional era un act de voință, nu o descărcare impulsivă.
De la Daguerre la „buzele de rață”: O istorie a privirii în oglindă
Astăzi, tehnologia ne permite să captăm o secundă în miime de secundă. Ironia? Cu cât avem mai multă libertate de mișcare, cu atât tindem să „înghețăm” chipul în clișee. Generația actuală a inventat „duckface-ul”, acele buze de rață care au înlocuit solemnitatea chipului de secol XIX.
Dacă strămoșii noștri nu zâmbeau din cauza limitărilor tehnice, noi de ce ne deformăm chipul când avem la dispoziție o tehnologie care poate surprinde orice nuanță a sufletului? Se pare că am trecut de la nevoia de a lăsa o urmă în istorie, la nevoia de a „popula” feed-urile digitale cu silabe vizuale.
Templele moderne ale lui Bachus
Unde se desfășoară acest ritual al autoportretului modern? Paradoxal, în cel mai intim spațiu al casei: baia.
Dacă în antichitate templele erau dedicate zeilor, astăzi baia a devenit altarul dedicat „sinelui”. Este o inversare completă a spațiului privat, transformat în scenă publică. Selfie-ul făcut în oglinda de la baie nu mai este despre artă, ci despre validare rapidă într-o lume care ne cere, obsesiv, să fim „totul la vedere”.
Selfie-ul nu este, așadar, o inovație, ci o degradare a răbdării. Daghereotipia ne învăța să „privim”, pentru că trebuia să așteptăm. Tehnologia de azi ne învață să „consumăm”, pentru că totul e instantaneu.
Poate că nu avem nevoie de mai multe selfie-uri, ci de un pic mai multă răbdare pentru a ne privi cu adevărat în oglindă, dincolo de filtre și de „buzele de rață”. La sfârșitul zilei, arta portretului nu a fost niciodată despre cât de repede poți apăsa butonul.
Curierulnational.ro
Observatornews.ro
Povesteacasei.ro
moneybuzz.ro