Primăria Sectorului 2 a anunțat că plănuiește să transforme Piața Colentina-Cremenița într-o secție de poliție, cu scopul de a intensifica siguranța locuitorilor din sector. Această decizie a fost luată din cauza unei creșteri a numărului de sesizări în zonă. Conform informațiilor oferite de Primărie, Piața Colentina-Cremenița înregistrează o activitate redusă în prezent.
În ciuda eforturilor Administrației Piețelor din Sectorul 2 de a găsi producători și comercianți care să închirieze tarabele disponibile, acestea nu au fost ocupate. Ca urmare, pentru a pune în valoare clădirea, autoritățile locale au decis să o transforme într-o secție de poliție nou înființată.
„Creștem gradul de siguranță și ordine publică de la nivelul comunității Sectorului 2 prin înființarea unei noi secții de poliție pe str. Cremenița nr. 13-15, unde în prezent se află Piața Colentina-Cremenița. Aici va funcționa o secție de poliție națională, cu polițiști din subordinea Ministerului Afacerilor Interne (MAI)”.
Administrația publică a anunțat că această inițiativă este crucială din cauza faptului că Secția de Poliție numărul 7 a devenit una dintre cele mai aglomerate din București, cu un număr în creștere a sesizărilor legate de conflicte și infracțiuni în zonele Tei Toboc, Baicului, Plumbuita și Andronache. Majoritatea sesizărilor se referă la infracțiuni contra persoanei și furturi din locuințe.

De ce nu mai sunt tacâmurile de unică folosință un simplu consumabil? Descoperă mai multe aici despre Snick Ambalaje

Pastila Wegovy, primul GLP-1 oral pentru managementul greutății aprobat în Uniunea Europeană

Top 5 mituri despre o eventuală prăbușire a prețurilor imobiliare în București
Valoarea totală a imobilului pe care se află în prezent piața este de 8.000.295 de lei, inclusiv un teren cu o suprafață de 3.432 de metri pătrați și o construcție de 1.344 de metri pătrați.
Pentru ca acest spațiu să poată fi reamenajat într-o secție de poliție, destinația imobilului trebuie să fie modificată și clădirea trebuie să treacă sub administrarea Direcției Generale de Poliție a Municipiului București. Primăria Sectorului 2 a transmis că acest demers vizează consolidarea securității în zonă.
„În acest sens, am făcut demersurile necesare pentru a obține acordul Primăriei Capitalei”.
De asemenea, Administrația Publică a precizat că Direcția Generală de Poliție a Municipiului București va avea acces gratuit la acest spațiu, dar cu o perioadă de utilizare limitată.

Curierulnational.ro
Observatornews.ro
Povesteacasei.ro